Restricții la pelerinajul de la Sf. Parascheva. Pelerinii din zone cu incidență ridicată nu vor fi primiți
Primarul a mai spus că vor fi create perimetre speciale, dar că oamenii vor trebui să înțeleagă că nu se pot aduna într-un număr mare în curtea Mitropoliei.
„Vor fi create perimetre speciale la Catedrala din Iaşi, dar oamenii trebuie să înţeleagă că nu se pot aduna într-un mod nelimitat în curtea Mitropoliei sau în alte spaţii unde vor fi manifestări. Va trebui să aducem permanent un număr mult mai mare de voluntari decât s-a făcut vreodată. Fluxurile pentru pelerini trebuie să fie clar stabilite”, a precizat, marţi, Mihai Chirica.
Mihai Chirica a mai spus că pelerinii aflați în zonele carantinate se pot deplasa în anumite condiții, subliniind că aceștia nu vor putea veni cu autocare la Iași dacă localitatea de unde vin au o rată a incidenței ridicată.
Sfintele moaște ar putea fi scoate mai devreme
Edilul a menționat că racla cu sfintele moaște ar putea fi scoasă mai devreme decât în anii anteriori, pentru ca aglomerația să fie evitată.
„Fac apel la înţelepciunea fiecărui pelerin să înţeleagă că sfânta este permanent aici. Este adevărat că ziua ei este pe 14 octombrie, dar poate fi oricând vizitată în cursul anului. În ultimele zile, o parte dintre pelerini au trecut deja pe la sfintele moaşte, au venit oameni de pe tot teritoriul României. Noi, ca primărie, susţinem ideea Mitropoliei ca sfintele moaşte să fie scoase mai devreme din catedrală”, a declarat primarul Mihai Chirica.
În cursul zilei de miercuri, Mitropolia Moldovei și Bucovinei va anunța programul manifestărilor religioase.