Italia trăieşte din nou periculos şi ar putea avea mari probleme din cauza noilor mutaţii de COVID. Specialiştii sunt în alertă maximă datorită variantelor Delta şi Kappa ale virusului.
Ravagii în Italia
Noile mutaţii ale COVID-10 îi sperie pe italieni. Se răspândesc cu repeziciune în Italia. Deja 17% din cazurile noi sunt cu aceste tulpini, spun autoritățile italiene. Varianta Delta devine dominantă, anunţă medicii.
Atât Delta, cunoscută şi sub denumirea B.1.617.2, cât şi Kappa, sau B.1.617.1, sunt versiunile unei variante care a fost detectată iniţial în India. Delta este cea considerată de OMS o variantă care creează îngrijorare.
Noile mutaţii COVID devin dominante
Noile mutaţii COVID-19 devin dominante şi extrem de periculoase. „Cazurile variantelor Kappa şi Delta au crescut de la 4,2% în mai la 16,8% în iunie, pe baza datelor extrase pe 21 iunie”, au spus specialiştii.
„Monitorizarea epidemiologică arată o imagine care evoluează rapid, confirmând că şi în ţara noastră, ca şi în restul Europei, varianta Delta a virusului devine dominantă”, a declarat Anna Teresa Palamara, directorul Departamentului de Boli Infecţioase al ISS, într-un comunicat.
Varianta Alpha a coronavirusului, detectată iniţial în Marea Britanie în 2020, rămâne cea mai răspândită în Italia, reprezentând 74,9% din cazuri, a spus ISS.
Zeci de mii de decese în Italia
Italia a înregistrat 127.380 de decese legate de COVID-19 de când virusul a apărut în februarie anul trecut, a doua cea mai mare valoare din Europa după Marea Britanie şi a opta cea mai mare din lume. Până în prezent, ţara a raportat 4,26 milioane de cazuri.
Cazurile de coronavirus au scăzut constant de câteva săptămâni. Numărul zilnic al noilor infecţii a scăzut la 927 de la 951 joi, a declarat ministerul sănătăţii, în timp ce decesele legate de coronavirus au fost de 28 faţă de 30 cu o zi înainte.