Iohannis a semnat decretul! O importantă lege pentru elevi a fost promulgată. Se aplică din 2022
Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede că elevii din învăţământul primar vor putea beneficia de transport specializat de la sau până la unitatea de învăţământ, cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale. Prevederile vor intra în vigoare începând cu prima zi a anului şcolar 2022 – 2023.
„În municipii şi oraşe, elevii din învăţământul primar care frecventează cursurile unei unităţi de învăţământ de stat, particulare sau confesionale autorizate/acreditate pot beneficia de transport specializat de tipul curse şcolare, pentru transportul de la/până la unitatea de învăţământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat, prin transfer, către unităţile administrativ-teritoriale”, stipulează legea.
Pe lângă acest act normativ, șeful statului a mai semnat și un decret privind acordarea Drapelului de luptă Batalionului 400 Sprijin ”Feleacu”.
Ce alte decrete a mai semnat președintele
Sursa anterior menționată notează că președintele României a semnat o serie de decrete de decorare cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Astfel, în semn de deosebit respect pentru suferințele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru înalta ținută morală de care au dat dovadă de-a lungul vieții, precum și pentru eforturile depuse pentru păstrarea vie a memoriei victimelor Holocaustului – o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască, Președintele Klaus Iohannis a conferit:
- Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Roth Ladislau
- Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler domnului Avram A. Lupu, domnului Dulberger Claudiu, domnului Fischbach Alfred, doamnei Kaiserman Miriam, domnului Kupferberg Albert, domnului Moscovici Camil, domnului Popa Silviu, domnului Welt Ioan și domnului Zalman Michael
- Medalia Națională „Serviciul Credincios” Clasa a III-a doamnei Salamon Golda