Va fi interzis în România! S-a dat ordin. Intră în vigoare de săptămâna viitoare

Sursă: Dreamstime

Anunțul momentului pentru români. S-a dat ordin. Aceste produse vor fi interzise. Noua măsură urmează să intre în vigoare în curând. Informația a fost confirmată de ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Ministrul Mediului Tanczos Barna anunță că mai multe produse din plastic vor fi interzise la noi în țară, începând de săptămâna viitoare.

Totodată, acesta a mai precizat că ibiectele din plastic de unică folosință precum farfuriile, tacâmurile, paiele sau bețișoarele pentru urechi, care reprezintă peste 70% din deșeurile marine, vor fi interzise până în 2021 pe piață UE.

În acest context, ministrul susține că noua directivă va fi săptămâna viitoare pe ordinea de zi a guvernului, iar odată ce va fi implementată, produsele din plastic vor avea o serie de noi reguli.

„Transpunerea directivei single use plastics este pe circuitul de avizare la ministerul Economiei. Săptămâna viitoare va fi pe ordinea de zi a guvernului. Odată cu implemntarea acelei directive se va interzice punerea pe piaţă a anumitor produse din plastic pahare, furculiţe, farfurii şi alte categorii de produse din plastic şi se vor implemnta noi restricţii cu privire la producerea anumitor ambalaje din plastic, ţinte privind reciclarea acestor produse. Este foarte clară politica UE, pe cât se poate eliminarea plasticului şi creşterea gradului de reciclare”, a declarat ministrul Mediului.

Care sunt produsele interzise

Amintim faptul că este vorba despre directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, care a fost adoptată în urmă cu doi ani și prevede zece categorii de produse.

Mai exact, este vorba despre bețigașe de urechi, farfurii și tacâmuri de unică folosință, baloane și bețe pentru acestea, ambalaje de mâncare, pahare din plastic pentru băuturi, alte ambalaje folosite pentru băuturi, filtre de țigări, pungi de plastic, ambalaje din plastic, șervețele umede și alte produse de igienă din plastic.

În ceea ce privește situația din România, în prezent, Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului, adoptată în urmă cu doi ani de Parlamentul European, nu a fost transpusă în legislația națională. O Ordonanță de Urgență în acest sens așteaptă să fie aprobată de Guvern.

Pe de altă parte, în cazul consumului mai multor altor obiecte, pentru care nu există alternativă, acesta va trebui să fie redus de statele membre într-un mod „ambițios și susținut” până în 2025. Printre ele se numără cutiile de unică folosință pentru burgeri, cutiile pentru sandvișuri sau containerele pentru fructe, legume, deserturi sau înghețată.

În același timp, statele membre vor întocmi strategii naționale pentru a încuraja utilizarea de produse adecvate pentru uz multiplu, precum și pentru reutilizare și reciclare. Legat de plasticurile precum sticlele pentru băuturi, ele vor trebui colectate separat și reciclate la o rată de 90% până în 2025.

Amintim faptul că, eurodeputații din Comisia de mediu, sănătate publică și siguranță alimentară a PE au convenit și că măsurile de reducere ar trebui să acopere și deșeurile din produse din tutun, în special filtrele de țigări care conțîn plastic. Acestea vor trebui reduse cu 50% până în 2025 și cu 80% până în 2030.