Se schimbă regulile pe străzile din Capitală! PNL Bucureşti a prezentat Regulamentul privind condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate în regim selfservice prin intermediul platformelor online, pe domeniul public al municipiului Bucureşti. Iată ce trebuie să știe toți cei care conduc trotinete electrice.
Potrivit iniţiatorilor, acesta este primul demers care stabileşte reguli clare atât pentru utilizatorii trotinetelor electrice în Bucureşti, cât şi pentru furnizorii de astfel de servicii.
Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei, a declarat că ”numărul incidentelor de trafic impune reglementarea acestei activităţi”.
„Numărul incidentelor de trafic, uneori cu consecinţe deosebit de grave, impune reglementarea strictă a acestei activităţi, obiectivul principal fiind protejarea populaţiei şi a utilizatorilor acestui mijloc de transport alternativ. Înainte de a pune pe hârtie setul de reguli, subiectul a fost dezbătut cu principalii furnizori de servicii ridesharing din Bucureşti, de către colegii mei consilieri generali ai Grupului PNL.
Vrem să construim un regulament eficient, care să protejeze atât utilizatorii serviciului, cât şi restul populaţiei din Capitală (pietoni sau şoferi). Vrem un regulament care să pună în ordine această activitate, solicitare venită atât din partea populaţiei, cât şi din partea furnizorilor de servicii ridesharing”, a explicat viceprimarul Capitalei şi secretarul general al PNL Bucureşti.
Obiectivele noului regulament
- Siguranţa utilizatorilor Capitalei de trotinete electrice
- Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea transportului alternativ ca parte a transportului public
- Reducerea potenţialelor conflicte de pe drumurile publice
Cine poate conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică
Potrivit Regulamentului, pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.
Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h;
Trotinetele electrice au obligaţia de a circula având un sistem de frânare funcţional şi eficient. Parcarea trotinetelor electrice se face pe trotuar, în zone special amenajate. Utilizatorii pot parca trotinetele electrice în zonele stabilite de către operator (unde este posibil), cât mai departe de carosabil şi în locurile unde nu încurcă circulaţia pietonală.
Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă, potrivit News.ro
Cu ce trebuie să fie echipate trotinetele electrice
- Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare (lumina albă sau galbenă – în faţă şi lumină roşie – în spate) vizibile, dispozitive 3 reflectorizant-fluorescente, sistem de frânare eficace şi sistem de avertizare sonoră.
- Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.
- Utilizatorii au obligaţia să circule cu luminile aprinse în orele întunecate ale zilei şi/ sau cu vizibilitate redusă.
- Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice se va desfăşura prin respectarea regulilor de circulaţie în vigoare. Se interzice circulaţia pe drumurile publice a mai mult de o persoană pe un singur vehicul/dispozitiv electric. Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.
- Trotinetele electrice, atunci când circulă pe drumurile publice în grup, trebuie conduse numai pe un singur rând.
- În timpul circulaţiei pe drumurile publice, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligaţi să aibă asupra lor actul de identitate.
Regulile pe care trebuie să le respecte utilizatorului de trotinetă electrică
- Este interzis utilizatorului/conducătorului de trotinetă electrică să facă depăşiri ale autovehiculelor aflate în mers;
- Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe interzise;
- Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe trotuare, cu excepţia cazului în care pe trotuare sunt amenajate piste speciale destinate bicicletelor şi trotinetelor electrice sau trotineta electrică este transportată fără acţionare electrică pentru a fi parcată;
- Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulaţiei bicicletelor şi a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectiva;
- Este interzis utilizatorului de trotinetă electrică să circule pe aleile din parcuri sau grădini publice;
- Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice pe străzile şi drumurile din categoria P (pietruite) şi NR (nereabilitate);
- Este interzisă circulaţia trotinetelor electrice care depăşesc viteza maximă de 25 de kilometri pe oră;
- Se interzice circulaţia în zonele marcate cu indicatorul rutier „Acces interzis bicicletelor”;
- Se interzice transportarea pe trotineta electrică a altor persoane sau bagaje;
- Se interzice deplasarea în paralel cu un alt vehicul electric individual sau cu două roţi;
- Se interzice conducerea trotinetei electrice fără a ţine ghidonul;
- Se interzice transportarea, remorcarea sau împingerea de obiecte care împiedică conducerea vehiculului sau creează un pericol pentru alţi participanţi la trafic;
- Se interzice conducerea unei trotinete electrice pe zone destinate numai pentru pietoni;
- Se interzice folosirea de către utilizator de accesorii sau dispozitive mobile (telefon, smartphone, tablete, etc), inclusiv câşti audio, atunci când conduce o trotinetă electrică;
- Se interzice parcarea trotinetelor pe carosabilul auto sau pe pistele de biciclete.