Proiect de lege pentru protecția fermierilor români în relația cu supermarketurile
Un grup de 50 de senatori a depus pe 17 septembrie un proiect de lege la Senat care vizează îmbunătățirea relațiilor dintre marii retaileri și producătorii români, în special fermierii. Proiectul propune modificarea mai multor legi existente pentru a combate practicile de concurență neloială și a proteja interesele producătorilor autohtoni.
Scopul este de a crea un cadru legal care să asigure o competiție corectă pe piața agroalimentară și accesul echitabil al produselor românești în lanțurile de supermarketuri.
În expunerea de motive, inițiatorii subliniază creșterea numărului de înțelegeri tacite între întreprinderi care afectează fermierii români. Ei argumentează că este necesară reintroducerea în legislație a noțiunii de înțelegeri tacite, care a existat anterior în legile privind concurența, pentru a descuraja astfel de practici.
Senatorii atrag atenția că marii retaileri din România limitează accesul pe rafturile magazinelor pentru produse autohtone de calitate superioară, fără motive comerciale clare.
„În mod special, în comerțul modern din România sunt drastic restricționate listarea și comercializarea alimentelor cu cea mai buna calitate și cu cele mai competitive preturi fabricate doar din ingrediente naturale, produse pe piața internă.
Limitarea prezenței în magazine și implicit, limitarea comercializării celor mai bune produse autohtone, fără niciun argument comercial, a devenit cea mai comună practică comercială neloială în rândul marilor retaileri care activează pe piața din Romania”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Ei critică și practica retailerilor de a aplica adaosuri comerciale diferite la produse din aceeași categorie, favorizând astfel anumite produse, în detrimentul altora. Aceste practici, conform parlamentarilor, contravin principiilor liberei concurențe și afectează atât fermierii, cât și consumatorii români, transmite agrointel.ro.
Practici de concurență neloială față de fermierii români
Proiectul de lege interzice o serie de practici considerate nejustificate și nelegale, printre care:
- Limitarea vânzării produselor întreprinderii partenere, fără motive comerciale valide.
- Aplicarea de adaosuri comerciale mai mari la produsele unei întreprinderi partenere, comparativ cu adaosurile aplicate altor produse din aceeași categorie.
- Refuzul de a furniza informații relevante despre stocuri sau rulaje, încălcând astfel clauzele contractuale privind plata, achiziția sau furnizarea.
De asemenea, proiectul reglementează interzicerea exploatării poziției de negociere superioare a unei întreprinderi față de o altă întreprindere parteneră, prin:
- Refuzul nejustificat de a cumpăra sau furniza bunuri de calitate mai bună și la prețuri mai mici.
- Impunerea unor condiții comerciale discriminatorii sau oneroase.
- Modificarea sau încetarea nejustificată a relațiilor comerciale.
Proiectul urmărește combaterea înțelegerilor tacite sau concertate între întreprinderi, care împiedică sau limitează accesul pe piață al produselor de calitate superioară la prețuri competitive. În plus, legea ar trebui să protejeze interesele fermierilor și să asigure o piață echitabilă pentru produsele autohtone.
Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să treacă de Camera Deputaților, care este for decizional, să fie promulgat de președintele României și publicat în Monitorul Oficial.