Analiştii CFA România au făcut anunțul. Potrivit acestora, în următoarele 12 luni se estimează o depreciere a leului raportat la euro. Astfel, curând euro va ajunge la valoarea de 4,8663 lei.
În luna noiembrie a acestui an, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 2,5 puncte, ajungând la 56,9 puncte. Totodată, acelaşi indicator s-a majorat cu 12,6 puncte în comparaţie cu intervalul similar din 2018, reiese din datele privind Indicatorul de Încredere Macroeconomică pentru luna noiembrie, publicate luni, citat de agerpres.
Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut, în noiembrie faţă de septembrie, cu 3,8 puncte, până la valoarea de 68,8 puncte, în timp ce comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, creşterea a fost de 13,2 puncte.
De asemenea, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 1,8 puncte, la valoarea de 51 de puncte, respectiv cu 12,3 puncte faţă de noiembrie 2018.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 85% dintre participanţii la sondajul CFA România au anticipat o depreciere a monedei naţionale în următoarele şase luni până la 4,8256 lei, iar pentru orizontul de 12 luni la 4,8663 lei.
Ce se întâmplă cu rata inflației
Potrivit analiștilor CFA, rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, adică în perioada noiembrie 2020- noiembrie 2019, a înregistrat o valoare medie de 3,52%.
„Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (Robor la 3 luni), cât şi pentru cele lungi (obligatiuni suverane cu scadenţa la cinci ani, denominate în lei), peste 66%, respectiv 61% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii”, notează Asociaţia CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. În plus, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.