Dezvoltatorii de vârf ai vaccinurilor, Pfizer, Moderna și Novavax, analizează piața pentru un vaccin suplimentar pentru a spori protecția persoanelor deja vaccinate, scrie Businessinsider.
Urmează a treia doză de vaccin
Mai mult, aceste companii au creat noi versiuni ale vaccinurilor pentru a combate unele dintre cele mai îngrijorătoare variante ale virusului. „Ca și comunitate, ar trebui să venim cu o nouă doză mai bine cu două luni prea devreme, decât cu două luni prea târziu”, a declarat recent CEO-ul Moderna, Stéphane Bancel.
O a treia doză ar putea să nu fie necesară timp de câțiva ani. Dar medicii și experții în boli infecțioase nu par să fie de acord. În opinia lor, o treia doză ar putea să nu fie necesară timp de câțiva ani.
Unii experți consideră că o treia doză nu vor fi necesară pentru încă un an până la cinci ani, în timp ce alții s-au întrebat dacă va fi vreodată nevoie de o nouă doză.
Pfizer susține că vaccinul său este 91,3% eficient împotriva COVID-19, cu o perioadă cuprinsă între o săptămână și șase luni după a doua doză. Între timp, studiile clinice Moderna au demonstrat că cei vaccinați au anticorpi și după cel puțin șase luni de la a doua doză.
Deși variantele mai îngrijorătoare ar putea să nu obțină același nivel de reacție a anticorpilor la persoanele vaccinate, alte aspecte ale protecției vaccinului par să rămână neschimbate.
„În cazul în care durata protecției este de așa natură încât poți răci, dar nu ajungi în spital, vaccinul va fi un succes”, spune Dr. Larry Corey, virolog la Fred Hutchinson Cancer Research Center.
Experții nu vor însă să sugereze un interval de timp în care va fi nevoie de o posibilă a treia doză. ”Ar trebui ca aceste vaccinări suplimentare (boostere) să apară într-un an sau în 2022 sau în 2023 sau în 2024? Sincer, nu știu care este cel mai bun răspuns în acest moment”, a spus Corey.
Nici experții de la Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) nu au încă un răspuns. „Cred că acest lucru este complet diferit de ceea ce am văzut cu alte boli și alte vaccinuri, încât e foarte greu de spus”, susține dr. Jennifer Verani, din cadrul CDC. ”Chiar nu cred că putem specula în acest moment care vor fi recomandările cu privire la un rapel”, a adăugat ea.
O parte dintre date vor proveni din aceleași studii clinice de amploare care au contribuit la demonstrarea eficienței vaccinurilor. Aceste studii sunt încă în curs de derulare, cu planuri de urmărire a unor voluntari pe parcursul a aproximativ doi ani.
În opinia unor experți, protecția poate dura mai mult. Dr. Paul Offit, șeful Centrului pentru vaccinuri de la Spitalul de Copii din Philadelphia, estimează că protecția ar putea dura între trei până la cinci ani. Este însă posibil ca protecția unei noi vaccinări să nu fie necesară pentru toată lumea.
Companiile farmaceutice planifică o campanie de rapel ”toamnă-iarnă”
Directorul companiei Pfizer, Albert Bourla, a estimat în aprilie că oamenii ar avea nevoie probabil de o a treia doză de vaccin, în termen de 12 luni de la vaccinarea completă. Adică, pentru unii adulți din SUA, prin luna decembrie.
Dar experții sunt foarte sceptici față de această cronologie rapidă. „Directorii companiilor corporative au anumite agende, care vizează administrarea mai multor vaccinuri”, a declarat John Moore, expert în vaccinuri la Universitatea Cornell. „Așadar, nu sunt pe aceeași lungime de undă cu ceea ce spun directorii executivi.”
„Dacă un nou studiu al celor de la Pfizer va arăta că în doi ani, eficacitatea vaccinului a scăzut la 60%, atunci Israelul ar putea lua în considerare un rapel”, a declarat Eyal Leshem, specialist în boli infecțioase la Sheba Medical Center, cel mai mare spital din Israel.
Dar, susține el, probabil că țările nu ar trebui să nu se grăbească cu o astfel de decizie