S-a anunțat deja nunta anului în România, după ce George Burcea și Viviana Sposub au anunțat oficial că se căsătoresc. Lovitură pentru Andreea Bălan, fosta soție a actorului.
Viviana Sposub și George Burcea se pregătesc de căsătorie, conform unui interviu recent dat de cele două vedete.
Viviana Sposub și George Burcea se căsătoresc
Totuși, Viviana Sposub își dorește ca înainte să ajungă mireasă să fie o logodnică în toată regula, iar cererea să fie una cu adevărat specială.
„Trebuie să mă ceară într-un loc special, nu oriunde, nu în țară, trebuie să fie în afara țării, dar trebuie să am manichiura făcută, ca să pot face celebra poză cu inelul”, a spus Viviana Sposub pentru Click!.
Actorul George Burcea a transmis că este pregătit pentru o cerere în căsătorie în afara țării, spunând că este pregătit deja de orice scenariu.
„O duc în Ungaria, în Bulgaria, Ucraina, vedem. Eu sunt actor, așa că am imaginație pentru scenariu”, a explicat George Burcea, mai în glumă, mai în serios.
Recent, cei doi îndrăgostiți au fost la o nuntă în Maramureș, la niște prieteni de-ai lui George Burcea.
Drumul până acolo a fost anevoios, 16 ore cu trenul, însă celor doi le place să trăiască intens, așa că multe dintre călătoriile lor se întâmplă pe nepusă masă, iar cel mai facil mijloc de transport, în cazul de față, este trenul.
„Am fost în Maramureș, a fost foarte frumos, mireasa nu a aruncat buchetul, uite că nici nu mi-am dat seama de treaba asta, însă nu l-am prins, că nu s-a aruncat.
Dar mi s-a pus voalul, așa că înseamnă că mă căsătoresc. Sunt următoarea mireasă”, a transmis Viviana Sposub.
Nunta ar putea avea loc în 2027
Actorul din familia Addams o îmbie pe iubita sa, pentru care s-a despărțit de Andreea Bălan, cu declarații de dragoste, o parte dintre ele siropoase, care au culminat cu o semi-cerere în căsătorie.
„Viviana este cel mai important om din viața mea, o iubesc nespus de mult, o iubesc mult, la anul vine cererea, vine și nunta. Pardon, nu în 2023, în 2027. Ea mi-a fost alături în ultimii doi ani, a stat lângă mine”, a mai spus George Burcea conform sursei citate.
Inedit este faptul că în urmă cu câteva luni, George Burcea a declarat că, după eșecul căsniciei cu Andreea Bălan, nu vrea să se mai grăbească, atunci când vine vorba de căsătorie.