Va fi obligatoriu în România! Președintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adela Cojan, a explicat recent că regula s-ar putea aplica de anul viitor iar cei care nu o respectă ar fi sancționați.
Serviciile medicale de prevenție. Fiecare român va fi nevoit să respecte regula
Mai precis, președintele CNAS a explicat la dezbaterea „Hepatitele virale post-pandemie – drumul spre eliminare, o provocare” că persoanele care nu se prezintă de anul viitor la medicul de familie pentru serviciile medicale de prevenție ar putea fi sancționați.
„De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenței medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%. Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capital’.
Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (…) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie.
Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023”, a declarat președintele CNAS, Adela Cojan, la Senat.
Sectorul medical din România va printr-un amplu proces de digitalizare
În a altă ordine de idei, Adela Cojan a informat anterior că instituția pe care o reprezintă implementează un proiect de informatizare a „formularisticii” în sectorul medical. Președintele CNAS a explicat că este vorba despre programul SIGMA Smart, care va informatiza tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical.
Mai mult, Adela Cojan a explicat că circuitul şi navigarea la serviciile medicale a pacientului „şi mai ales a pacientului grav bolnav” va fi mult mai ușoară iar acesta va avea posibilitatea să își îmbunătăţească şi calitatea diagnosticului.
„Urmează ca, în baza unui proiect finanţat din fonduri europene, bazele de date medicale ale pacienţilor să se extindă de la medicina de familie şi spitale către toate segmentele de asistenţă medicală. Totodată, suntem interesaţi să informatizăm tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical. Este un alt proiect pe care l-am câştigat, care a trecut prin toate furcile caudine ale aprobărilor şi suntem în curs de implementare a lui.
Se numeşte programul SIGMA Smart, care va informatiza tot ceea ce înseamnă formularistică în sectorul medical şi care va înlesni mult circuitul şi navigarea pacientului şi mai ales a pacientului grav bolnav, cu o boală cu impact în viaţa sa socială şi o boală costisitoare, la serviciile medicale, permiţând medicului să îşi îmbunătăţească şi calitatea diagnosticului, pentru că printr-o simplă apăsare de buton nu va mai fi nevoie să pună întrebări multiple pacientului ca să afle istoricul medical”, a declarat Adela Cojan.