Se anuță noi obligații pentru angajatorii din România. Aceștia trebuie să ofere statului mai multe informații despre angajații lor, fiind vorba de o obligativitate impusă de Comisia Europeană, care cere noi măsuri.

Marius Budăi a venit cu informarea oficială privind noua lege

Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților, informează ministrul Muncii, Marius Budăi. El a precizat că săptămâna viitoare se depune inițiativa legislativă la Parlament.

„Vom face un raport de progres către Comisia Europeană și în luna septembrie, în prima sesiune, va trece și de Camera Deputaților, nefiind nici un risc de infringement până atunci. Sunt două directive europene, de fapt, pe care trebuie să le transpunem în Codul Muncii. În proporție de 40 la sută, prevederile acestor două directive se regăsesc deja în Codul Muncii din România. Sunt două directive care au fost finalizate pe perioada în care România a avut președinția Consiliului Uniunii Europene.

Una din ele, directiva 1152/ 2019, are drept scop protejarea drepturilor lucrătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă și directiva 1158, tot din 2019, prevede echilibrul dintre breasla profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Sunt două directive extrem de importante, pentru că prima practic asigură transparentizarea condițiilor de lucru și o mai bună informare a lucrătorilor asupra condițiilor de lucru ulterioare și a salariului și a doua practic asigură un echilibru dintre viața profesională și cea privată, atât a îngrijitorilor, cât și a părinților”, a precizat la Digi24 ministrul muncii, Marius Budăi.

Care este prima fază a procesului

În primul rând, spune ministrul, salariații vor avea la dispoziție un pachet de informații actualizate cu privire la condițiile de muncă și la salariu.

„În primă fază, noi trebuie să ne asigurăm că punem la dispoziția salariaților un pachet de informații actualizate și extinse asupra condițiilor de muncă și a salariului, așa cum prevede directiva, și creăm practic prin această directivă noi drepturi minime, precum dreptul la o mai mare vizibilitate de exemplu a muncii pentru cei care lucrează în program variabil, posibilitatea de a se trece la o formă de muncă mai stabilă a lucrătorilor sau de a primi un răspuns în scris sau drepturi la formare profesională obligatorie, prin deducere din salariu a cheltuielilor. De asemenea, putem introduce contractul de muncă cu programulul fracționat. Este deja o prevedere care este în Codul Muncii din România și de asemenea introducerea dreptului la concediu de îngrijitor și acordarea unui concediu paternal cu o durată de minim 10 zile”, a concluzionat ministrul muncii.