Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în proiectul Legii Educaţiei există o propunere care prevede că cine renunță la titlul de doctor trebuie să suporte cheltuielile pe care statul le-a investit în obținerea titlului
„În cazul în care o persoană decide să solicite renunţarea unilaterală la titlul de doctor, acea persoană va fi obligată prin lege să returneze toate sumele pe care statul român le-a investit pentru ca acea persoană să obţină titlul de doctor. Este, zic eu, o consecinţă firească şi de bun simţ.
Ea sigur că nu rezolvă întreaga problemă, dar responsabilizează. Dacă vrei să faci acest lucru, să ştii că va trebui să întorci universităţii care te-a finanţat de la bugetul de stat tot ceea ce statul român, prin universitate, a investit în pregătirea ta doctorală la care tu vrei să renunţi.
Ministerul Educaţiei consideră foarte corect ca, în situaţia în care se înregistrează o cerere de renunţare la titlul de doctor, universitatea care a propus acordarea acelui titlul de doctor să fie obligată să facă o analiză profundă din toate perspectivele, inclusiv din perspectiva conţinutului ştiinţific, inclusiv din perspectiva respectării normelor de etică şi deontologie universitară, în paralel cu cererea de renunţare la titlul de doctor.
Sigur că cererea de renunţare la titlul de doctor trebuie să aibă o motivaţie afirmată din partea solicitantului. Dar, dincolo de afirmaţia cu privire la motivaţia renunţării la titlul de doctor, va exista în paralel şi o analiză temeinică a tezei de doctorat care a generat obţinerea titlului de doctor la care se doreşte renunţare”, a spus Sorin Cîmpeanu.
Mai multe persoane și-au pierdut titlul de doctor
Totodată, Sorin Cîmpeanu a mai spus că Ministerul Educaţiei a fost obligat prin decizii ale instanţei să pună în aplicare solicitări de renunţare la titlul de doctor.
„Ministerul Educaţiei a fost obligat, prin mai multe decizii ale instanţelor judecătoreşti, să pună în aplicare solicitările de renunţare la titlul de doctor. Obligat de instanţă. Asta nu se discută nici pentru Ministerul Educaţiei, nici pentru alte entităţi. Deci această posibilitate există şi în momentul de faţă. Mai apoi am spus că nu ştim până nu vom parcurge toate propunerile, dacă sunt mai multe pro sau mai multe împotriva existenţei unei posibilităţi de renunţare. Dacă sunt mai multe, vor trebui să fie şi argumentate.
Am precizat, de asemenea, că renunţarea nu are legătură nici cu prevenirea fenomenului de plagiat, nici pentru sancţionare. Dacă vorbim de sancţionare, pentru fenomenul de plagiat, finalitatea trebuie să fie în mod obligatoriu retragerea titlului de doctor.
În acest proiect al Legii învăţământului superior, pentru prima oară sunt definite foarte clar lucrurile, inclusiv obligaţia Ministerului Educaţiei de a solicita în instanţă anularea ordinului de ministru prin care s-a acordat titlul de doctor. În lege există pentru prima oară obligaţia Ministerului Educaţiei de a face acest lucru, care se finalizează cu retragerea titlului de doctor, odată ce a fost anulat actul administrativ cu ordinul de ministru prin care a fost acordat titlul.”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Se schimbă regulile privind plagiatul
Ministrul Educației a mai spus că în proiectul de lege sunt prevederi legate de cum trebuie să reacţioneze universităţile atunci când se constată existenţa plagiatului.
„Existenţa acestui fenomen de plagiat se constată fie la nivelul universităţii, care are prima şansă să analizeze, să dea verdictul prin Comisia de Etică, fie, dacă petentul este nemulţumit de decizia Comisiei de Etică din universitate, am creat o structură specializată, profesionalizată, un nou CNATDCU, care se numeşte Consiliul Naţional de Etică a Titlurilor Universitare, care este o instanţă supremă de apel academic, către care se poate îndrepta orice petent nemulţumit de decizia Comisiei de Etică din universităţi.
Pe baza acestui verdict al unei instanţe supreme din punct de vedere academic, ministerul va fi obligat să întreprindă măsuri pentru retragerea titlului de doctor dacă titlul de doctor a fost acordat prin ordin de ministru, cum au fost acordate toate cele 84.000 de titluri de doctor până acum, şi, dacă vorbim de cazuri viitoare, universitatea va fi obligată să întreprindă acelaşi demers pentru titlurile de doctor pe care le va acorda universitatea.”, a mai spus ministrul Educaţiei.