Când vor fi indexate pensiile?
Lucian Romașcanu a estimat că pensiile vor fi indexate în luna septembrie a acestui an, exprimându-și speranța că până atunci vor fi identificate resursele financiare necesare pentru majorarea acestora.
Purtătorul de cuvânt al PSD a confirmat existența unor divergențe pe tema indexării pensiilor între el și ministrul Finanțelor. Cu toate acestea, el s-a arătat optimist, exprimându-și speranța că indexarea ar putea avea loc în luna septembrie, așa cum a indicat și premierul. Romașcanu a adăugat că, până atunci, seniorii cu venituri mici și medii vor beneficia de sprijin financiar.
„Sigur că acum există declarații divergente ale PSD și ale ministrului UDMR. Dar sunt sigur că pe creșteri de venituri și pe scăderi de costuri putem să ne gândim ca, de la 1 septembrie, să venim cu indexare.
Este un lucru promis și așteptat și sper să fim în stare să găsim resursele financiare necesare. Iar până atunci pentru pensiile mici și medii este normal să se vină cu un ajutor de tip one off la începutul anului”, a declarat el într-o intervenție la B1TV.
Lucian Romașcanu a asigurat că partidul său va căuta resursele necesare pentru indexarea pensiilor. El a amintit că PSD a crescut veniturile pensionarilor de fiecare dată când a fost la guvernare, fie singur, fie în cadrul unei coaliții politice. În acest context, Romașcanu a menționat ca exemplu procesul de recalculare finalizat în luna septembrie, când aproximativ 3,8 milioane de pensii au fost majorate.
„Noi am avut și este un lucru știut, prin recalcularea pensiilor din septembrie creșteri pentru 3,8 milioane de pensionari. Există intenția – de fiecare dată când a fost PSD la guvernare s-au indexat pensiile. Au fost indexările de la 1 ianuarie, au fost și cele din septembrie”, a spus acesta.
Deși pensiile românilor ar fi trebuit să crească cu 12,1% începând cu 1 ianuarie 2025, conform legislației actuale și anunțurilor venite de la Ministerul Muncii, guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis prin Ordonanța „trenuleț” suspendarea procesului de indexare. Această măsură a fost luată după adoptarea unor măsuri de austeritate menite să reducă cheltuielile bugetare și, implicit, deficitul.
Pensiile ar putea fi indexate de la 1 septembrie
Recent, premierul Marcel Ciolacu a afirmat că posibilitatea indexării pensiilor de la 1 septembrie va fi analizată în funcție de execuția bugetară, punând un accent deosebit pe pensiile mici din România. Premierul a menționat că, în opinia sa, procesul de colectare realizat de ANAF este în desfășurare, iar datele actuale nu sunt îngrijorătoare, subliniind că situația nu este chiar atât de gravă precum s-a sugerat.
„Ministerul de Finanțe va spune anvelopa în care ne încadrăm, iar apoi împreună cu Ministerul Muncii vor veni cu propuneri. În funcție de execuția bugetară trebuie să vedem dacă se pot indexa pensiile de la data de 1 septembrie. Este vorba de pensiile mici din România.
Din punctul meu de vedere, vom vedea colectarea realizată de ANAF, acum cifrele nu arată rău, sub nicio formă nu e așa dezastruos cum se spune. În orice caz trebuie să ne încadrăm în acest deficit de 7%.
România are nevoie de reformă administrativ-teritorială, o reformă bugetară și trebuie să continuăm acest proces. Plecăm piramidal, dar de această dată de la vârf spre bază. Vom acționa piramidal, altfel sistemul bugetar va crăpa.
Ceea ce am promis în Parlament, ne-am ținut de promisiune. Am promis că vom mări pensiile mici și medii, dar în același timp nu cred că este normal să venim cu indexarea pensiilor speciale”, a declarat acesta.
Mai multe puteți citi aici.