Va fi prăpăd la ANAF! Se fac schimbări radicale

Remus Borza este noul consilier economic al premierului Viorica Dăncilă. El a vorbit despre schimbările pe care le consideră absolut necesare. 

Remus Borza a vorbit, într-un interviu pentru ziarulfinanciar, despre o serie de modificări care are ar fi absolut necesare. El este avocat și a fost administratorul judiciar al Hidroelectrica – cea mai importantă companie pe care statul o mai are în proprietate.

„Hidroelectrica este o societate pe profit. Ebitda Hidroelectrica este de 70% azi. Nu are nevoie de bani. Dar un pachet rezidual trebuie vândut pentru că micii acţionari sunt atenţi – este vorba despre banii lor – şi atunci sunt atenţi la detalii. Astfel, compania va putea fi ferită de ceea ce ar însemna, la un moment dat, intervenţe a factorului politic”, comentează Borza. Când se listează? „Nu ştiu, eu spun doar că trebuie să se listeze.“

În opinia sa, vor urma schimbări majore. Întrebat dacă se referă la schimbări în fiscalitate, consilierul lui Dăncilă a vorbiut despre ceea ce se întâmplă în America, unde preşedintele Donald Tramp a dus fiscalitatea pentru companii de la 35% la 21%. „În România toată lumea a înjurat PSD, dar aici taxa pe impozitul pe profit este de 16%. Numai că impozitul colectat nu se pupă deloc cu cifra de afaceri. Impozit pe profit de sub 2% din PIB, ce-i asta? Evaziunea fiscală este de 16 miliarde de euro, anual. Păi asta înseamnă 13 autostrăzi Comarnic – Braşov. Cu ce să faci autostrăzi, dacă nu ai bani? Vom închide povestea, dar adaug, ca să fie limpede. Vom vorbi cu mediul de afaceri, vom avea un dialog onest. Vom găsi soluţii agreate de toate părţile. Vom discuta tot timpul cu mediul de afaceri. Dar nu putea avea autostrăzi cu vorbe, avem nevoie şi de bani. Schemele cu preţurile de transfer, cu ingineriile financiare trebuie să înceteze“, a comentat acesta.

Potrivit acestuia, trebuie rejudecat Codul fiscal și regândite nişele fiscale.
“Nu este normal să nu plăteşti impozit, nu este normal ca unii să plătească iar alţii să aibă <impozit zero>. Tot ce ţine de ANAF trebuie schimbat. Evaziunea este imensă. Nu putem înainta aşa”.

El a spus că atenția ar trebui îndreptată dinspre consum spre investiţii, mai spune Borza. Exploarăm zăcăminte la Marea Neagră, dar gazul va merge la unguri pentru că noi nu avem reţele de distribuţie pentru consumatorii noştri. Trebuie regândită administrarea ţării: 3.200 de sate şi comune sunt prea multe pentru o ţară din care au plecat 4 milioane de oameni. Sunt prea mulţi bugetari şi prea bine plătiţi: “Nicăieri în lume un angajat la stat nu câştigă, în medie, mai mult decât unul la privat (sunt ţări în care se câştigă mai mult la stat, în Franţa de pildă – n.red.)

Trebuie redus numărul de ministere, trebuie redus numărul de instituţii. Este o enormă birocraţie, o enormă cheltuială de bani, bani care trebuie să meargă în autostrăzi şi şcoli. Mediu de afaceri are nevoie de un milion de oameni, în vreme ce, în instituţiile de stat, sunt sute de mii de oameni care stau degeabă pe bani mulţi, spune Borza.

„Este nevoie de un plan de restructurare sever. În administraţie. Este nevoie de un dialog cu totul onest cu mediu privat. Pentru că PIB-ul s-a dublat, în ultimii şapte ani. Dar nu şi bugetul. 16 miliarde de euro evaziune este enorm şi apoi înjurăm că noi nu avem autostrăzi. Aşa că toată lumea trebuie să plătească taxe”.