„Din perspectivă profesională m-am lovit de nenumărate ori de administrație, care m-a obișnuit cu practica sa neunitară, arbitrară și abuzivă, iar din perspectiva civică sunt printre cei care reclamă lipsa calității serviciilor și a spațiului public, a infrastructurii de transport, educație și sănătate.
Ca orice cetățean al acestei țări sunt contribuabil și mă aștept ca așa cum mie mi se pretinde să respect legea și autoritățile, la fel și eu mă aștept ca autoritatea să respecte legea și pe mine ca cetățean.
Din păcate lucrurile nu stau așa, respectul fiind unidirecțional, doar din partea cetățeanului, nu și vice-versa, iar pentru asta m-am hotărât să mă implic și să schimb aceste lucruri”, afirmă Alexandru Pânișoară.
Pânișoară este urbanist, cu un master în dreptul urbanismului și planificării teritoriale, având o activitate consistentă în această zonă. Aceasta a culminat în 2020, când a fondat Asociația pentru Dreptul Urbanismului. Prin intermediul acesteia a contribuit la îmbunătățirea calității serviciilor publice în domeniul dezvoltării urbane.
La alegerile din 2024, Alexandru Pânișoară va candida din partea Partidului Umanist Social Liberal.
„Decizia înscrierii mele în PUSL a fost una la fel de firească precum cea de a candida, pentru că doar cu viziune, competențe, cunoaștere, pricepere, determinare, onestitate și o echipă puternică pot atinge obiectivele asumate. Echipa PUSL întâlnită la Sectorul 1, formată din oameni tineri și entuziaști ca mine, a făcut ca această decizie să fie una foarte ușoară”, a subliniat Alexandru Pânișoară.
Locuitor al Sectorului 1, Alexandru Pânișoară își propune patru obiective majore, de la îmbunătățirea calității serviciilor publice și a mediului, până la cultură, educație și transport.
„Din 2024 nu doar că vreau ca administrația Sectorului 1 să reprezinte un exemplu de bune practici, dar vreau totodată să răstorn o paradigmă, iar cetățenii să poată vota din convingere”, a conchis Alexandru Pânișoară.
PUSL a anunțat și alți trei candidați pentru 2024, Picu Apostol Roman, pentru municipiul Galați, Victor Torcea, pentru orașul Anina, județul Caraș-Severin, respectiv Valentin Ungureanu, pentru cea mai mare comună din județul Timiș, Dumbrăvița.