Se dau amenzi de 75.000 de lei! Va fi total interzis să închiriezi aceste locuințe. Guvernul tocmai a decis
Executivul a aprobat un nou proiect de lege care prevede ca proprietarii care dețin locuințe aflate în blocurile sau casele incluse în clasa I de risc seismic să nu le mai poată da spre închiriere.
Mai precis, din momentul în care aceste măsuri vor intra în vigoare, românii cu astfel de locuințe nu vor mai putea închiria sau ceda în comodat aceste spații.
Cei care nu respectă această lege vor risca amenzi cuprinse între 50.000 și 75.000 de lei.
Este de menționat că românii vor putea da spre închiriere aceste locuințe doar după ce imobilele cu buline roșii vor fi consolidate.
Românii cu astfel de locuințe trebuie să înceapă demersurile pentru consolidarea spațiilor
Proiectul de lege mai prevede ca proprietarii acestor clădiri să înceapă demersurile pentru consolidarea acestora, precizând, totodată, ce ar trebui să facă.
Mai precis, proprietarii acestor clădiri trebuie să înceapă demersurile pentru realizarea proiectării lucrărilor de intervenţii de către persoane fizice sau juridice autorizate şi verificarea proiectelor de către verificatori tehnici atestaţi, în termen de doi ani de la data primirii notificării încadrării în clasa de risc seismic RsI a clădirii expertizate.
Ulterior, aceștia trebuie să înceapă executarea lucrărilor de intervenţii de către persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu execuţia atestaţi, inclusiv urmărirea, verificarea lucrărilor de intervenţii prin diriginţi de şantier autorizaţi şi recepţia la terminarea lucrărilor, în termen de doi ani de la data finalizării proiectului tehnic de execuție a lucrărilor.
Proiectul de lege care urmează să ajungă în Parlament pentru a fi dezbătut și votat mai prevede că nerespectarea termenelor anterior menționate va atrage după sine alte amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.