Va fi total interzis în România! Klaus Iohannis a decis. Reguli obligatorii în România (UPDATE)

Sursă: Administraţia Prezidenţială

Președintele Klaus Iohannis l-a chemat de urgență pe Florin Cîțu la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre gestionarea pandemiei de coronavirus. Alături de Florin Cîțu se numără și alți responsabili guvernamentali.

UPDATE:

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat miercuri, după o şedinţă de lucru cu responsabilii guvernamentali privind gestionarea epidemiei de COVID-19, că singura soluţie pentru oprirea pandemiei este vaccinarea, anunţând că este nevoie de impunerea de restricţii.

„Am discutat despre vaccinare, şcoli şi restricţii. Vreau să fiu foarte clar din capul locului, dacă vrem să se oprească pandemia, sigura soluţie este vaccinarea. Vaccinarea opreşte pandemia”, a spus Iohannis.

Când vorbim despre protecţia individuală, nu întâmplător am venit cu mască. De luni, masca este obligatorie peste tot. Şi în interior, şi în exterior, şi la şcoală, şi în târguri, şi la cinema, şi pe stradă.

Guvernul va decide cel târziu luni ce restricţii intră în vigoare, după ce CNSU şi experţii vor stabili cu toate detaliile aceste norme şi le vor transpune şi în limbaj juridic. Vreau să dau doar câteva exemple:

– circulaţia noaptea, restricţionată. Excepţie fac cei vaccinaţi, cei cu legitimaţie de serviciu care au treburi legitime de rezolvat.

– ziua, accesul la activităţi va fi permis doar cu certificatul verde. Cei nevaccinaţi vor avea o sumedenie de restricţii. Aceste lucruri se vor îmbunătăţi pe măsură ce lumea se vaccinează.

Până atunci, vă doresc tuturor multă sănătate”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Ce restricții s-ar fi discutat

Klaus Iohannis poartă discuții cu privire la următoarele posibile restricții, notează Antena 3:

  • restricţionarea circulaţiei între orele 20:00 şi 5:00 de luni până vineri, şi între orele 18:00 şi 5:00 în zilele de weekend
  • mall-urile vor fi închise, cu excepţia magazinelor esenţiale (supermarket-uri, farmacii)
  • restaurantele vor face doar livrări
  • şcoli închise, învăţământ exclusiv online. Alte surse spun că s-ar putea intra într-o vacanţă de trei săptămâni
  • nunţi, botezuri, evenimente, interzise
  • se închid sălile de fitness, spa-uri, piscine, săli de jocuri de noroc

Administrația Prezidențială informează că președintele Klaus Iohannis are o ședință de lucru care a început la ora 17:30. La ședință participă premierul Florin Cîţu, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul interimar al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, şi directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, dr. Adriana Pistol.

Şedinţa de lucru are loc în contextul în care, în ultimele doua zile, s-a înregistrat un număr mare de cazuri noi de COVID-19 şi un număr mare de decese la pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2.

Președintele, nemulțumit de situația actuală

Şeful statului a declarat, marţi, că pregătirea pentru valul 4 al pandemiei, pe fondul unei campanii de vaccinare anti-COVID care s-a mişcat „mult prea lent”, a fost „deficitară”, cauzele fiind multiple.

Klaus Iohannis a subliniat că vaccinarea anti-COVID este singura soluţie pentru a opri valul pandemic „foarte agresiv”, evidenţiind că este necesară adoptarea în regim de urgenţă de către Parlament a prevederilor privind certificatul verde sau a altor măsuri care să ducă la „reducerea pe termen scurt a mobilităţii şi interacţiunii umane”.

Bilanț COVID-19, 20 octombrie

Până astăzi, 20 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.503.422 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.369 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.275.351 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 43.039 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.10.2021 (10:00) – 20.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 423 de decese (232 bărbați și 191 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 423 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  10-19 ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 117 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani și 95 la categoria de vârstă peste 80 ani.

379 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 25 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 19 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite 2 în luna septembrie 2021 și 7 în luna octombrie 2021, în județele Bacău, Brașov, Constanța, Galați, Maramureș, Neamț și Timiș.

Din totalul de 423 de pacienți decedați, 390 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.