Klaus Iohannis a promulgat marți, 9 noiembrie, legea prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.
Klaus Iohannis a semnat! A devenit strict interzis. Instituțiile publice nu mai au voie să facă acest lucru
Legea respectivă completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Potrivit legii semnate de președinte, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.
„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale. Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede legea semnată de Klaus Iohannis.
Decrete semnate anterior de președinte
Anterior, Administrația Prezidențială a informat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretele privind eliberarea din funcţie a patru judecători în vederea pensionării.
Potrivit sursei citate este vorba despre: Daniela-Florela Grigore, care a fost eliberată din funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, Livia Damian – din funcţia de judecător la Tribunalul Alba, Corina-Mariana Duca, care a fost eliberată din funcţia de judecător la Tribunalul Hunedoara şi Elvira Zgreabăn, eliberată din funcţia de judecător la Judecătoria Câmpulung, pentru pensionare, la data de 12 noiembrie 2021.
„Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 3 noiembrie 2021, următoarele decrete:
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel București a doamnei Daniela-Florela Grigore – pensionare;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Alba a doamnei Livia Damian – pensionare;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Tribunalul Hunedoara a doamnei Corina-Mariana Duca – pensionare;
Decret privind eliberarea din funcția de judecător la Judecătoria Câmpulung a doamnei Elvira Zgreabăn – pensionare, la data de 12 noiembrie 2021”, arată Administrația Prezidențială.