Fostul premier al Finlandei, Alexander Stubb, a descris Europa ca fiind mai unită ca oricând după invazia rusă în Ucraina. Vorbind la cea de-a 8-a ediție a Forumului Economic de la Delphi, el a remarcat că „inamicul comun te unește” și a estimat că nu vom vedea o divizare a Europei în viitorul apropiat, iar Rusia va rămâne izolată de Occident.
Stubb a vorbit despre cele 10-11 runde de sancțiuni și despre politica externă comună, în ciuda unor puncte de vedere individuale divergente, spunând că țările baltice și Polonia s-au situat de partea corectă, notează moneyreview.gr
El a lăudat totodată determinarea și viteza de reacție a UE, după o zi sau două de ezitări, după cum a spus el.
Frica funcționează ca un element de legătură
Stubb a vorbit și despre o schimbare uriașă în atitudinea Europei, făcând o comparație cu 2008 și războiul din Georgia, când el însuși a avut rolul de mediator, și remarcând că dacă cineva ar fi spus atunci să furnizăm muniție, l-am fi numit nebun.
„Frica funcționează ca un element de legătură. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă Putin ar fi intrat în Kiev în 48 de ore”, a mai spus Stubb, în prezent directorul „Școlii pentru guvernare interstatală”, susținând că motivul pentru care Putin a declanșat invazia a fost că Europa și SUA nu i-au dat ceea ce și-a dorit, iar după războiul din Georgia și după anexarea Crimeii a crezut că nimeni nu-l va opri.
Războiul a schimbat datele peste tot
„Până la un punct cred că picăm într-o capcană și credem că UE și NATO sunt ceva utopic. Întotdeauna ne uităm mai întâi la interesele noastre”, a spus Stubb, cerând totodată ca Europa să aibă o politică de apărare mai demnă, să înceteze să mai joace superficial și să privească ce se întâmplă în mod realist în lume.
„Războiul a schimbat datele peste tot pentru că i-a forțat pe oameni să ia atitudine”, a adăugat el.
Cu privire la atitudinea Germaniei, acesta a spus că Olaf Scholz ar dori ca și ceilalți să ofere ceva (echipament Ucrainei). „Mulți arată cu degetul spre Germania pentru că nu a oferit blindatele Leopard, iar acum că o face, o critică din nou”, a spus Stubb.
La întrebarea dacă este cineva responsabil în UE, el a spus că în relațiile internaționale încercăm să simplificăm lucrurile de aceea și avem un fetiș al puterii și vrem ca cineva să conducă, totuși lumea nu mai este ceea ce a fost, este deja multipolară, a mai spus Stubb.