Va fi un adevărat război între Guvern și o parte a pensionarilor. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat că va impozita progresiv cele mai mari pensii din România.
Printre acestea, se află și cea a vechiului și noului guvernator BNR, Mugur isărescu. Acesta se află în funcție de trei decenii. Conform ultimei sale declarații de avere, Isărescu are o pensie de 136.224 de lei, ceea ce înseamnă o pensie lunară de 11.352 de lei.
Dar asta nu e tot. Veniturile acestuia sunt de-a dreptul colosale. Pe lângă pensie, încasează și un salariu pentru funcția de guvernator BNR, dar este acționar și la o firmă.
Veniturile salariale declarate în ultima declarație de avere a lui Isărescu se ridică la suma de 806.333 de lei, ceea ce înseamnă un venit lunar net de peste 67.000 de lei.
Mai mult, Mugur Isărescu este și acționar la compania Măr SRL, la care deține o participație de 79% din acțiuni. Valoarea la zi a acestor acțiuni este de 674.882 de lei.
Datorită pensiei extrem de mari, Isărescu este una dintre persoanele vizate de Eugen Teodorovici și taxa acestuia de solidatitate. Guvernul ia în calcul impunerea unor taxe de solidaritate pensiilor mai mari de 10.000 de lei lunar. „O variantă normală ar fi de a plafona la un nivel stabilit”, a spus Teodorovici, care a precizat că s-a discutat de suma de 10.000 de lei, iar„la ce depăşeşte să se aplice o taxă de solidaritate. Actul normativ care urmează să fie adoptat de Guvern va ajunge şi în Parlament care va decide forma finală, a adăugat Ministrul Finanţelor.