Guvernul nu renunță cu niciun chip la un proiect extrem de controversat care a stârnit un scandal imens. Vrea să dea Ordonanță de Urgență pe Codul Administrativ care prevede și pensii speciale pentru aleșii locali.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat că, dacă sunt îndeplinite toate criteriile, Codul administrativ va fi adoptat în şedinţa de Guvern de joi. „Nu am văzut încă lista cu actele normative pe care le vom adopta mâine (joi – n.r.) în cadrul şedinţei de Guvern. Dacă sunt îndeplinite toate criteriile, cu siguranţă, da (va fi adoptat Codul administrativ – n.r.)”, a spus Dăncilă la Palatul Parlamentului, întrebată dacă în şedinţa de Guvern de joi va fi adoptat Codul administrativ.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercurea trecută că Guvernul va adopta Codul administrativ prin ordonanţă de urgenţă şi a afirmat că acest proiect va aduce „ordine în administraţie”. „Un Cod administrativ este aşteptat de foarte mulţi ani, s-au făcut paşi importanţi, acest Cod a fost dezbătut în Parlament, noi am preluat ceea ce a fost votat în Parlament şi ştim că acest Cod administrativ ar aduce ordine în administraţie. Vorbea domnul Teodorovici de problemele pe care le întâmpinăm în administraţia publică. Un Cod administrativ, care poate nu este perfect, poate mai trebuie modificat în anumite puncte, ar duce această ordine în sistemul administrativ. Vom vedea ceea ce a obiectat CES, este un aviz consultativ, dar vrem să vedem ce anume a obiectat ca să răspundem acestor obiecţii. Vom merge la următorul CES şi îi vom chema pe cei care sunt direct interesaţi de Codul administrativ, cei care lucrează în administraţie, primarii, preşedinţi de consilii judeţene, toţi cei care şi-au dorit de atâta timp acest Cod administrativ. Din punctul meu de vedere, răspunzând acestor observaţii, eu cred că Codul administrativ trebuie adoptat, trebuie să avem o discuţie atât cu reprezentanţii sindicatelor din CES, dar şi cu cei care sunt beneficiarii Codului şi îl vom adopta prin ordonanţă de urgenţă”, a spus premierul la dezbaterea „Upgrade România: marile proiecte de investiţii în 2019”.