Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat marți, 2 martie, că cel puţin 700 de milioane de oameni vor fi afectați de această problemă până în 2050. Experții subliniază necesitatea de a extinde rapid prevenţia şi tratamentul până nu este prea târziu.
Aproape un sfert din populaţia globului, aproximativ 2,5 miliarde de persoane, se vor confrunta cu probleme de auz până în 2050, conform informațiilor transmise într-un raport OMS.
Astfel, specialiștii subliniază „necesitatea de a extinde rapid prevenţia şi tratamentul pierderilor de auz”, potrivit afp.com
Cel puţin 700 de milioane de persoane vor avea nevoie de acces la îngrijirea urechii şi a auzului
„Cel puţin 700 de milioane dintre aceste persoane vor avea nevoie de acces la îngrijirea urechii şi a auzului şi la alte servicii de reabilitare”, a avertizat OMS în primul său raport mondial asupra auzului publicat marţi, înainte de Ziua Mondială a Auzului, marcată pe 3 martie.
„În rândul copiilor, aproape 60% din pierderile de auz pot fi prevenite prin vaccinarea împotriva rubeolei şi meningitei, îmbunătăţirea îngrijirilor materne şi neonetale, şi depistarea timpurie şi tratarea otitei medii”, este scris în raport.
În cazul adulţilor, se recomandă protejarea împotriva zgomotului, monitorizarea medicamentelor dăunătoare urechii şi adoptarea unei igiene bune pentru a evita pierderea auzului.
„O pierdere a auzului netratată poate avea un impact devastator asupra capacităţii oamenilor de a comunica, de a studia şi de a-şi câştiga existenţa. Poate avea, de asemenea, un impact asupra sănătăţii mintale şi a capacităţii lor de a întreţine relaţii”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, într-un comunicat.
Conform raportului, lipsa unor informaţii clare despre aceste tulburări şi stigmatizarea celor care suferă de acestea „limitează adesea accesul la îngrijire”.
OMS insistă asupra necesităţii de a institui teste de screening „în momente strategice ale vieţii” şi reaminteşte că majoritatea bolilor urechii pot fi vindecate prin tratament medical sau chirurgical. Iar dacă pierderea auzului este ireversibilă, reabilitarea, aparatele auditive şi implanturile cohleare rămân metode „eficiente”, se mai arată în raport.
Sursă foto: Dreamstime