Cel mai puternic bancher din SUA vine cu previziuni cumplite. Jamie Dimon a susținut că atât economia SUA, cât şi cea globală s-ar putea duce în recesiune până la jumătatea anului viitor.
Este anunțul momentului care trimite o undă de șoc în toată lumea. Nici România nu va scăpa de ceea ce va urma. Asta pentru că previziunile economice sunt sumbre. Se vorbește deja de o recesiune puternică care va veni cât de curând.
Vestea cruntă a fost dată de CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon. Acesta a avertizat luni că un amestec ”foarte, foarte serios” de factori contrari ar putea duce atât economia SUA, cât şi cea globală în recesiune până la jumătatea anului viitor.
Dimon, directorul general al celei mai mari bănci din SUA, a declarat că economia SUA ”încă merge bine” în prezent. El a susținut că consumatorii ar putea fi într-o formă mai bună în comparaţie cu criza financiară globală din 2008.
„Dar nu poţi vorbi despre economie fără a vorbi despre lucruri în viitor – şi acestea sunt lucruri serioase”, a spus Dimon luni, pentru CNBC.
Pericolul recesiunii va lovi puternic în SUA și Europa
Printre indicatorii îngrijorători, Dimon a citat impactul inflaţiei fulgerătoare, ratele dobânzilor care au crescut mai mult decât se aştepta, efectele necunoscute ale relaxării cantitative şi războiul Rusiei în Ucraina.
”Acestea sunt lucruri foarte, foarte serioase care cred că ar putea împinge SUA şi lumea – adică Europa este deja în recesiune – şi este posibil să pună SUA într-un fel de recesiune peste şase până la nouă luni de acum înainte”, a spus Dimon.
Anunțul său vine pe fondul unei îngrijorări crescândă cu privire la perspectiva unei recesiuni economice, deoarece Rezerva Federală şi alte bănci centrale majore ridică ratele dobânzilor pentru a combate inflaţia în creştere.
Preşedintele Rezervei Federale din Chicago, Charles Evans, a spus, luna trecută, că se simte îngrijorat de faptul că banca centrală a SUA va merge prea departe, prea repede în încercarea sa de a aborda ratele ridicate ale inflaţiei.
Multe vor depinde de ceea ce se întâmplă cu războiul în Ucraina
Dimon a spus că, în timp ce Fed ”a aşteptat prea mult şi a făcut prea puţin” în timp ce inflaţia a urcat la maxime ale ultimelor patru decenii, banca centrală ”în mod clar recuperează”. El a precizat că nu poate fi sigur cât de mult ar putea dura o recesiune în SUA, adăugând că participanţii de pe piaţă ar trebui să evalueze în schimb o serie de rezultate.
”Poate trece de la foarte uşor la destul de greu şi multe vor depinde de ceea ce se întâmplă cu acest război. Deci, cred că este greu să ghicesc.”
Dimon a spus că singura garanţie de care putea fi sigur sunt pieţele volatile. El a avertizat, de asemenea, că acest lucru ar putea coincide cu condiţii financiare dezordonate.