Fiecare dintre cele şase companii a deschis câte două procese împotriva Consiliului, unul prin care cere suspendarea deciziei, iar celălalt pentru anularea amenzii. Încă de la anunţarea amenzii, companiile petroliere au anunţat că vor contesta în instanţă decizia Consiliului Concurenţei.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a precizat încă din luna ianuarie că, în mod normal, companiile ar trebui să plătească amenda imediat, doar că ele au dreptul legal de a cere suspendarea plăţii, caz în care instanţa poate impune companiilor să plătească o cauţiune de până la 20% din amendă.
Prima compania care s-a adresat instanţei este Lukoil România, care a fost amendată cu o sumă de 134 de milioane de lei. În procesul prin care Lukoil cere “suspendarea executării actului administrativ”, judecătorii au prelungit termenul de judecată pentru 20 martie aşa încât, “pârâtul – Consiliul Concurenţei să studieze acţiunea şi să pregătească apărarea”. Primul termen de judecată în procesul în care Lukoil cere anularea amenzii a fost stabilit pentru începutul lunii aprilie.
Prima decizie a instanţei: surpriză sau nu?
OMV Petrom Marketing SRL (companie deţinută 100% de Petrom) a contestat în instanţă amenda Consiliului Concurenţei la finele lunii februarie. Dacă în procesul ce are ca obiect anularea amenzii, primul termen a fost stabilit pentru 21 mai, în dosarul privind suspendarea executării actului Consiliului Concurenţei, judecătorii au respins acţiunea reclamantului – OMV Petrom Marketing, “ca fiind neîntemeiată”. Totuşi, compania poate face recurs în termen de 5 zile de la comunicare, dar trebuie să se adreseze Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Amintim faptul că OMV Petrom Marketing a fost sancţionată cu o amendă în valoare de 137,28 milioane de lei, conform datelor comunicate Bursei de Valori Bucureşti de OMV Petrom.
Aşa cum se poate observa decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă şi irevocabilă, astfel că nu putem aprecia dacă OMV Petrom trebuie sau nu să achite amenda integral. De altfel, şeful Consiliului Concurenţei preciza, în luna ianuarie, că “ele (companiile amendate –n.r.) pot cere suspendarea plăţii, dar din ce în ce mai rar instanţele acceptă acest lucru. (…) Nu ştiu cum va proceda instanţa, dar este posibil să treacă trei ani până vom avea o decizie definitivă şi irevocabilă."
Cea mai mare amendă a fost aplicată companiei OMV Petrom SA (366,53 milioane de lei). În dosarul ce are ca obiect suspendarea amenzii, judecătorii au decis, săptămâna trecută, să amâne cauza având în cererea Consiliului Concurenţei şi volumul mare al documentelor depuse la dosar. În celălalt proces, care se referă la anularea amenzii, primul termen de judecată a fost stabilit pentru începutul lunii mai.
De ce au fost amendate companiile petroliere
În 10 ianuarie 2012, Consiliul Concurenţei a anunţat că membrii Plenului au decis să sancţioneze cele şase companii petroliere cu o amendă totală de aproximativ 880 de milioane de lei (circa 205 milioane de euro), întrucât s-ar fi înţeles să retragă de piaţă un sortiment de benzină în anul 2008. Amenzile aplicate au însemnat între 2,7 şi 3,2% din cifra de afaceri a fiecărei companii din anul 2010. Bogdan Chiriţoiu a precizat, atunci, că reprezentanţii celor cinci companii (şase cu OMV Petrom Marketing SRL, care e deţinută tot de OMV Petrom) s-au înţeles între ei să retragă de pe piaţă sortimentul de benzină Eco Premium, iar inspectorii Consiliului Concurenţei au strâns la dosar mai multe probe care incriminează companiile petroliere că au acţionat concertat. Probele se referă, conform declaraţiilor lui Chiriţoiu, la o înţelegere privind scoaterea de pe piaţă a sortimentului Eco Premium.
Această investigaţie a fost desprinsă în anul 2010 din ancheta începută în urmă cu mai bine de şase ani referitoare la o posibilă înţelegere în ceea ce priveşte creşterea preţurilor carburanţilor. Preşedintele instituţiei a precizat că această anchetă va fi finalizată, cel mai probabil, în vara acestui an, urmând ca până în toamnă să fie parcurse toate fazele procedurale.
Amenda aplicată în luna ianuarie 2012, în valoare de 205 milioane de euro, este potrivit lui Chiriţoiu cea mai mare amendă aplicată în UE companiilor petroliere.
Topul amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei:
Grupul OMV Petrom 503,8 milioane de lei – din care OMV Petrom 366,53 mil lei, iar OMV Petrom Marketing SRL 137,28 mil lei
Rompetrol Downstream aproximativ 150 milioane de lei
Lukoil România aproximativ 134 milioane de lei
Mol România 80,2 milioane de lei
Eni România 11,2 milioane de lei