Va pedepsi cineva Iranul pentru campania lui criminală?
Dar nu s-a spus suficient despre caracterul malefic al regimului care se poate presupune că a inspirat fapta și multe altele ca ea – sau despre cât de înțelept este, în acest context, să încerci să ajungi la un acord nuclear cu acel regim.
Republica Islamică a Iranului nu și-a asumat răspunderea pentru tentativa de omor asupra lui Rushdie. Însă fatwa [decret religios – n.trad.] ayatolahului Ruhollah Khomeini din 1989 împotriva lui, pentru „Versetele Satanice”, rămâne valabilă. Iar în 2007 Rushdie a declarat că pe fiecare 14 februarie primește „un soi de felicitare de Ziua Îndrăgostiților” din partea Iranului prin care i se reamintește promisiunea de a fi ucis.
Atacul de luna aceasta a fost calificat de presa de stat iraniană drept „răzbunare divină”, notează nytimes.com
Teheranul nici măcar nu e discret în privința altor atentate similare
Și Teheranul nici măcar nu e discret în privința altor atentate similare comise pe sol american ori european împotriva altor inamici ai lui, fie ei oameni de litere ori politici.
Departamentul Justiției a anunțat pe 10 august că l-a inculpat pe Shahram Poursafi, membru al Gărzilor Revoluționare Islamice, pentru tentativa de a organiza asasinarea fostului consilier prezidențial de securitate națională John Bolton. Mike Allen de la Axios scria în aceeași zi că Iranul a oferit o recompensă de 1 milion de dolari pentru asasinarea fostului secretar de stat Mike Pompeo.
În iulie ținta a fost Masih Alinejad, jurnalist și activist pentru drepturile omului american de origine iraniană, a cărui locuință din Brooklyn a fost vizitată luna trecută de un bărbat care avea ulterior să fie arestat în mașina sa, cu o AK-47 cu încărcătorul plin. Regimul s-a aflat și în spatele unei tentative elaborate anterioare de a-l răpi pe Alinejad.
Anul trecut o instanță belgiană l-a condamnat pe diplomatul iranian Assadollah Assadi, detașat la Viena, alături de trei complici belgieni de origine iraniană, pentru un complot de a arunca în aer o întrunire a unor personaje din opoziția iraniană, în 2018 la Paris. Parlamentul belgian a ratificat în iulie un tratat cu Iranul privind schimbul de prizonieri, după ce Teheranul arestase în Iran pentru spionaj un cetățean belgian, deși o instanță belgiană a interzis ulterior un schimb de prizonieri.
Tot anul trecut, scriitoarea americană de origine iraniană Roya Hakakian a dezvăluit că fusese avertizată de FBI că a devenit și ea ținta agenților iranieni din SUA. Hakakian a autoarea cărții „Asasinii din Palatul de Peruzea”, o relatare șocantă a asasinării în 1992 a patru opozanți iranieni în restaurantul Mykonos din Berlin și a epopeei judiciare care i-a urmat.
Și lista continuă
Presa norvegiană a dezvăluit în noiembrie că un fost prim-secretar al ambasadei iraniene din Oslo e acuzat de autorități că a fost creierul unei tentative de asasinat din 1993 împotriva lui William Nygaard, editorul norvegian al operei lui Rushdie. În 2020 Iranul l-a executat pe jurnalistul și dizidentul Ruhollah Zam, după ce îl ademenise în Irak, de unde a fost predat Teheranului. În același an Iranul l-a răpit din Dubai pe Jamshid Sharmahd, un cetățean german stabilit în California. Acum el se află într-un pericol real de a fi executat. În 2018 Danemarca a dejucat un complot al serviciilor secrete iraniene vizând asasinarea unui dizident aflat acolo. În 2011 agenți iranieni au plănuit asasinarea ambasadorului saudit în SUA prin aruncarea în aer a localului Cafe Milano din Washington.
„Asasinatul trebuie să meargă înainte, chiar dacă astfel s-ar provoca victime numeroase”, le-a spus coordonatorul complotului complicilor săi, conform documentelor judiciare.
Ideea acestei liste – pe care am scurtat-o deliberat – este că atacul prin înjunghiere asupra lui Rushdie, chiar dacă a fost doar inspirat, iar nu organizat de Teheran, nu este un unicat. Din contră, e mai mult decât tipic.
Republica Islamică duce o campanie de asasinate, răpiri și intimidare împotriva opozanților încă din primele ei zile de existență. Cei care argumentează că aceste acțiuni sunt doar răspunsuri la răul care i-a fost făcut Iranului – de pildă prin asasinarea generalului Qassim Suleimani din Gărzile Revoluționare de către administrația Trump în 2020 – încurcă cauza cu efectul. Suleimani a fost ucis după ce își petrecuse întreaga carieră omorându-i pe alții, printre care, susține Pentagonul, și sute de americani.
Cum influențează toate acestea negocierile privind programul nuclear iranian? Opinia generală spune că nicicum: istoricul de fanatism și crimă al Iranului n-ar avea nimic de-a face cu disponibilitatea lui de a-și limita ambițiile nucleare în schimbul unor stimulente economice.
Însă această opinie ignoră două argumente esențiale. În primul rând, ce semnal îi transmite Teheranului faptul că noi nu vom face nimic pentru a-l pedepsi, ba chiar vom continua să negociem cu el, chiar dacă el încearcă să asasineze americani pe propriul nostru teritoriu, inclusiv foști demnitari? Răspunsul este: slăbiciune. E o percepție pe care administrația Biden cu greu ar putea să și-o permită, dar și un stimulent pentru noi provocări iraniene.
În al doilea rând, ce ne dezvăluie tentaculele criminale ale Iranului despre caracterul regimului său? Răspunsul este: el nu oprește la lumina roșie a semaforului. Adepții unui acord își pot spune că acesta va conține garanții pentru verificarea conformării. Însă Iranul a găsit și cu alte ocazii modalități de a trișa, iar ridicarea sancțiunilor îi va asigura o mare pleașcă financiară pe care el imediat o va pune la lucru în scopuri distructive. A încheia acum un acord cu Iranul e cam tot atât de înțelept ca a încheia un nou tratat de control al armamentului cu Vladimir Putin.
După atacul împotriva lui Rushdie, scriitori, activiști și celebrități au luat poziție în apărarea liberei exprimări. Un lucru bun, în sine. Dar nu va fi niciodată și suficient, nu până când lumea liberă nu-și va fi regăsit curajul de a i se pune de-a curmezișul acestui regim odios care a provocat o asemenea oroare.
