Evoluţia Bursei de Valori de la începutul anului s-a înscris aproape perfect în aşteptările analiştilor. Cine credea că o să vadă noi minime în primele luni ale anului a avut dreptate. Interesantă este însă diferenţa enormă de percepţie de anul acesta faţă de anul trecut. În 2008, investitorii (şi brokerii!) prevedeau o revenire a pieţei în prima lună a anului, bazându‑se pe optimismul începutului de perioadă şi pe aşteptările referitoare la dividendele ce urmau a
Evoluţia Bursei de Valori de la începutul anului s-a înscris aproape perfect în aşteptările analiştilor. Cine credea că o să vadă noi minime în primele luni ale anului a avut dreptate. Interesantă este însă diferenţa enormă de percepţie de anul acesta faţă de anul trecut. În 2008, investitorii (şi brokerii!) prevedeau o revenire a pieţei în prima lună a anului, bazându‑se pe optimismul începutului de perioadă şi pe aşteptările referitoare la dividendele ce urmau a fi stabilite de emitenţi. Chiar şi după prăbuşirea din ianuarie 2008, investitorii încă sperau la o revenire şi continuau să spere la comori nedescoperite încă. Gândind la rece, percepţia investitorilor nu era total eronată, mai ales că în ultimii ani fuseseră „învăţaţi“ cu creşteri. Mai mult, companii precum Azomureş, care şi-a triplat cotaţia pe parcursul a câteva luni, au întărit speranţele de recuperare a pierderilor anterioare.
A doua jumătate a anului a fost însă devastatoare pentru foarte mulţi investitori. Unii au vândut tot şi au ieşit din piaţă, alţii şi-au închis platformele de tranzacţionare până la vremuri mai bune. Cei mai împătimiţi au decis să caute alte pieţe şi instrumente, trecând la Forex şi la derivate pe indici sau materii prime. Pierderile s-au adâncit, iar creşterile din ultimii trei-patru ani au dispărut. Brokerii au început să îşi caute de lucru, în condiţiile în care nici ei, pe conturi discreţionare, nu mai aveau curaj să facă tranzacţii. În piaţă, s-a instalat astfel nu panica, ci resemnarea. Raliul sfârşitului de an nu a mai avut loc, iar 2009 a debutat fără ca investitorii încă prezenţi să se mai aştepte la ceva bun. Speranţele nu au murit, însă oamenii preferă să se declare pesimişti pentru a nu mai fi luaţi prin surprindere.
Indiferentă la sentimentele investitorilor, piaţa a mai făcut un salt negativ. Trendul descendent, prognozele tot mai sumbre ale economiei, aşteptările reduse faţă de dividendele pentru 2008 şi ineficienţa analizelor fundamentale au dus la testarea de noi suporturi pentru cotaţii. Indicele BET-C a coborât sub 2.000 de puncte, mai puţin de dublul valorii nominale, stabilite în urmă cu mulţi ani, odată cu lansarea. Cum multe acţiuni se tranzacţionează în prezent sub valoarea nominală, nu mai este atât de ciudat ca un indice să coboare atât de mult. Ne îndreptăm oare către valorile din ’97-’98?