A existat, desigur, șocul discursului deschis, autoritar și ostil rostit de vicepreședintele american JD Vance din amvonul conferinței, discurs care a fost marcat cu ștampila ideologică republicană MAGA. Expozeul său de extremă dreaptă a acuzat practicile democratice europene de restrângerea a libertăților cetățenești și a comparat liderii politici europeni cu comisarii politici sovietici. Apoi, deranj mare. A avut loc întâlnirea vicepreședintelui SUA cu candidatul  de extremă dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD), căruia i-a acordat sprijinul său în timp ce a refuzat să se întâlnească cu Cancelarul german Scholz, scrie EVZ

Acesta este un amestec inadmisibil al unei presupuse puteri aliate într-o campanie electorală din Germania au reacționat liderii europeni. Apoi este dorința lui Donald Trump ca să încheie pacea în Ucraina și astfel să se elibereze de Europa și să se concentreze asupra rivalității sale cu China. Pot SUA și Europa să lucreze împreună pentru a obține o pace „justă și durabilă” în Ucraina, ducând în același timp un război ideologic (cancel culture, woke etc.) ? Zilele care au trecut au mutat centrul geopolitici globale la Riad, care devine un fel de Mecca pe unde trec liderii politici ai lumii de la Trump și Putin, de la Zelenski la Starmer. La Riad se fac și se desfac schimburile de spioni, acordurile de pace și tranzacțiile cu armament în întreaga lume arabă.

Prințul Salman sau MBS, considerat un paria la un moment dat pentru implicarea în asasinarea unui jurnalist, este în relații excelente cu Donald Trump care vrea un acord Arabia Saudită-Israel și cu Vladimir Putin care își dorește un preț al petrolului peste 50 de dolari astfel încât să acopere costurile de extragere și să-și finanțeze economi de război (costul producerii în Rusia a unui singur baril de țiței Brent este de aproximativ 42 de dolari pentru proiectele rusești onshore și 44 de dolari pentru proiectele offshore, a estimat IHS Market; el este de peste două ori mai mult decât costurile de producție de 17 dolari pe baril din Arabia Saudită – cel mai ieftin petrol din lume).

O ofertă de pace vine din deșert (!?)

Diplomații americani și ruși sunt pregătiți să înceapă discuții despre viitorul relațiilor dintre cele două. Aceste discuții, în mod sigur, și poate , vor determina soarta Europei. În acest timp liderii europeni se găsesc împărțiți în privința trimiterii trupelor de menținere a păcii în Ucraina de după încetarea focului. Locul întâlnirii dintre ruși și americani a fost Palatului Diriyah din Riad. Situat la marginea de nord-vest a capitalei saudite, Riad Diriyah a fost casa inițială a familiei regale saudite și a servit drept capitală a Emiratului Diriyah sub prima dinastie saudite din 1727 până în 1818.

Echipa SUA a fost condusă de secretarul de stat Marco Rubio, iar din ea au făcut parte consilierul pentru securitate națională Mike Waltz, negociatorul principal al lui Trump – și prietenul din zona imobiliară din New York – Steve Witkoff. Pe partea rusă, ministrul de externe Serghei Lavrov și consilierul lui Putin, Yuri Ushakov (care a fost ambasadorul Rusiei la Washington), au condus discuțiile. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov, a aterizat în Arabia Saudită, fără să aducă vorba de compromisuri în negocierile care urmau. Între timp, prim-ministru britanic, Keir Starmer, plănuiește să țină în  Marea Britanie propriul summit european de securitate în încercarea sa de a fi o „punte” către SUA, după ce a reaprins dezbaterea forțelor de menținere a păcii la discuțiile de urgență de luni, 17 februarie, de la Paris. Este o cursă pentru a vedea ce (și cine) poate prinde echipa lui Donald Trump. Eu le doresc mult noroc!

Se fracturează Occidentul? 

Răspunsul este: Da.  Alianța occidentală se confruntă cu momentul în care SUA și Rusia încep să pună la cale viitorul Europei, în timp ce liderii europeni excluși se strâng la 5000 de km distanță să bea o cafea la Palatul Elysee. Umbrela inițială a fost Grupul de la Weimar  (Germania, Franța și Polonia)la care s-au adăugat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, șeful NATO, Mark Rutte, Italia, Olanda, Spania și Danemarca. De partea cealaltă echipa de negocieri a președintelui Donald Trump s-a adunat pe 18 februarie în Arabia Saudită înaintea discuțiilor cu mize mari cu omologii lor ruși despre încheierea războiului din Ucraina, la aproape trei ani la zi de la invazia criminală și ilegală a președintelui rus Vladimir Putin.

Înapoi în Europa, liderii panicați au convocat o întâlnire de urgență la Paris pentru a discuta despre cea mai mare criză de politică externă a continentului din ultimele decenii, deoarece normele de securitate pe care s-au bazat europenii în ultimii 80 de ani – și anume, sprijinul militar necontestat al SUA – sunt rupte. După 3,5 ore petrecute la Palatul Elysee, de către un grup restrâns de lideri, aceștia au venit fără noi idei comune, s-au certat cu privire la trimiterea de trupe în Ucraina și, încă o dată, au spus platitudini despre ajutorarea Kievului și creșterea cheltuielilor pentru apărare. Au fost și declarații pozitive.

Astfel prim-ministrul britanic Starmer a spus că, după întâlnire, că aceștia ar trebui să mărească cheltuielile pentru apărare și să-și asume mai multă responsabilitate pentru securitatea pe continent. O idee este clară cei care s-au adunat sub umbrela lui Macron nu vor un Acord Minsk III. Starmer a vorbit cu ziariști la întoarcere, în Downing Street 10, după ședință, că logistica și informațiile pentru Ucraina vor rămâne în sarcina americanilor. Premierul Marii Britanii a numit întâlnirea de la Paris drept un moment „unul într-o generație” pentru securitatea continentului, și a declarat ulterior că este „pregătit să ia în considerare angajarea forțelor britanice pe teren, alături de altele, dacă există un acord de pace durabil”. Cât privește Germania, cancelarul Olaf Scholz aceasta a spus că ar fi „nepotrivit” să discutăm despre forțele de menținere a păcii în acest moment.

Având în vedere că se așteaptă să piardă alegerile din Germania, din 23 februarie, Scholz probabil nu va trebui să abordeze această problemă chiar și atunci când este potrivit pentru standardul său. Majoritatea celorlalți lideri care au făcut declarații se încadrează în această categorie, inclusiv Mette Frederiksen din Danemarca și Dick Schoof din Țările de Jos. Premierul Donald Tusk a exclus trimiterea de trupe poloneze în Ucraina. Premierul italian Giorgia Meloni, al cărei Maserati a întârziat cu 50 de minute, după cum a remarcat presa franceză, nu și-a spus poziția. Macron a spus, peste noapte, pe rețelele de socializare că i-a sunat atât pe Trump, cât și pe Zelenski după întâlnire.

Orice pace durabilă, a spus el, „trebuie să fie însoțită de garanții de securitate puternice și credibile pentru ucraineni”. Doar pentru a pune o tușe spun: administrația Trump a trimis un chestionar țărilor europene NATO, cerându-le să explice ce ar fi pregătite să ofere pentru a pune în aplicare un acord de pace, precum și la ce s-ar aștepta de la SUA. În timp ce discuțiile începeau la Riad generalul locotenent în retragere Joseph Keith Kellogg Jr., trimisul special a lui Trump pentru Ucraina, a fost într-un periplu pe la Bruxelles și pe la Varșovia. S-a întâlnit cu Ursula von der Leyen, cu Antonio Costas și cu Tusk.

Costul apărării Ucrainei

Europa încercă cu disperare să se regrupeze. Oficialii administrației Trump au spus că anticipează că Europa va prelua conducerea cu potențialele garanții de securitate postbelice pentru Ucraina, ceea ce l-a determinat pe Zelensky să ceară crearea unei „forțe armate a Europei”. Modul în care europenii reacționează în următoarele săptămâni nu va avea o mare influență numai asupra soartei Ucrainei, ci şi asupra viitorului parteneriatului transatlantic, care a fost vital pentru securitatea continentului timp de aproape opt decenii.

În mod clar, ei trebuie să intensifice și să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare și menținere a păcii pe continent. Dacă nu o fac, parteneriatul se va sfărâma iremediabil, iar aspirațiile lor de a fi luate în serios în Noua Ordinea mondială multipolară în curs de dezvoltare se vor dezvălui ca fiind goale de conținut. Pentru a parafraza vechea înțelegere despre scopul fondator al Organizației Tratatului Nord-American (NATO), obiectivul Ucrainei ar trebui să fie „să-i țină pe ruși afară, pe europeni și pe americani implicați”.

Cum ar trebui să se procedeze în opinia mea? 

În primul rând, europenii trebuie să ofere administrației Trump un plan clar și realist cu resurse pentru modul în care pot, împreună, să sprijine forțele naționale de apărare ale Ucrainei pentru viitorul previzibil. Cât ar costa pentru a crea și susține nucleul forțelor militare ucrainene? Aproximativ 20-40 de miliarde de dolari pe an. Acest lucru necesită, printre altele, aprovizionarea în continuare cu arme occidentale, sprijin pentru informații și instruire.

În al doilea rând, europenii trebuie să ajute la sprijinirea securității Ucrainei cu propriile forțe. Având în vedere înclinațiile lui Putin, sprijinul pentru o forță internațională de monitorizare, fie sub auspiciile Națiunilor Unite sau al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, formată în principal din trupe ale altor națiuni, nu este suficient. Europenii trebuie „să pună pielea în joc” ceva ce poate face numai prezența unei desfășurări militare considerabile de aproximativ douăzeci de mii sau mai multe trupe pe pământul ucrainean. Dar ce organizație sau coaliție ar putea conduce efortul? O opțiune ar fi invocarea formulei „Berlin-plus”, menită să faciliteze UE să recurgă la folosirea activelor NATO pentru a-și susține propriile misiuni de securitate și apărare comună în străinătate. A merge pe această cale ar sprijini oferta UE ca Ucraina să devină membră a Uniunii și, de asemenea, ar semnala intenția sa de a fi luată în serios ca actor geopolitic. Acest format a fost folosit în cel puțin două ocazii anterioare pentru operațiunile de menținere a păcii din Balcani.

O astfel de abordare ar putea permite, de asemenea, Regatului Unit (Marea Britanie), care nu mai face parte din UE, și una dintre primele trei puteri militare ale Europei, să participe și să contribuie. Conform Berlin-plus, convenit în 2003, UE poate solicita NATO să pună la dispoziție activele și capacitățile sale pentru o operațiune condusă și dirijată de UE. Datorită lipsei oricărei referiri la Berlin Plus în documentele publice recente ale NATO sau ale UE, s-ar părea că această formă de cooperare a fost marginalizată în favoarea unor chestiuni aparent mai contemporane. Ca urmare, deocamdată, lista activităților NATO-UE nu abordează provocarea modului în care NATO și UE ar opera împreună militar într-o criză viitoare care le-a afectat ambele interese.

Alternativ, dacă această opțiune Berlin-plus este prea dificilă pentru că va necesita sprijinul unanim al tuturor membrilor UE – ceva ce nu poate fi asumat – atunci europenii pot organiza o coaliție de voință ca următoarea soluție. Există un precedent pentru o astfel de coaliție; Forța expediționară multinațională comună (JEF) condusă de britanici, înființată în 2018, se bazează pe mijloacele NATO pentru a răspunde amenințărilor din nordul Europei și din regiunea baltică. Dar, în loc de forța de reacție rapidă relativ mică a JEF de aproximativ zece mii de soldați, o coaliție condusă de UE ar avea nevoie de ceva mai robust, care să implice contribuții din partea Bulgariei, Franței, Germaniei, Poloniei, României și Regatului Unit, unde România și Polonia au cea mai lungă graniță cu Ucraina.

România și întâlnirea de la Paris

La Paris au fost numai polonezii ca reprezentați ai Europei de Est la întâlnirea de pe 17 februarie. Balazs Orban, un consilier politic de top al premierului ungar, a respins întâlnirea drept un „club al învinșilor”, iar premierul slovac Robert Fico i-a criticat pe Costa și von der Leyen pentru participare, spunând că nu au „niciun mandat” ca oficiali UE pentru a discuta despre plasarea trupelor țărilor membre în teatre de operațiuni. Noi care avem cea mai lungă graniță cu Ucraina și ieșire la Marea Neagră, o zonă de conflict dar și o zonă de refulare a agriculturii Ucrainei, nu am fost prezenți.

Veți zice că actuali lideri sunt incapabil să ajungă la masa celor ”refuzați” de Trump. Nu, nu este așa. Este politica pe care fostul președinte al României a dus-o timp de zece ani. O politică fără orizont, o politica care nu a implicat relații bilaterale profunde cu Franța, Germania sau Olanda. Expoziții, bâlciuri, scamatorii astea au fost pe agendă. Un singur lucru clar aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). A să nu uit, a mai fost dotarea armatei pe ici pe colo cu ceva echipamente de ultimă generație. Cât privește industria de apărare scorul este zero. Muniție standard NATO nu producem, fabrică de pulberi-numai promisiuni, corvete poate după 2030. Asta este în două tușe moștenirea unui președinte al României.

Paris din nou și din nou!

După discuțiile eșuate din 17 februarie de la Elisee președintele Macron a mai convocat o nouă ședință cu doi membrii în sală, președintele interimar al României și președintele Luxemburgului, iar ceilalți participanți, Lituania, Estonia, Letonia, Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia și Belgia, precum și Canada și Norvegia prin videoconferință. Ceea ce șochează pe mulți este că europenii nu au anticipat mocirla în care se află. După izbucnirea războiului din Ucraina, toată gândirea strategică europeană s-a bazat pe cel mai bun scenariu în care Statele Unite ar fi un aliat total de încredere, în ciuda faptului că a experimentat tot felul de amenințări în primul mandat al lui Trump și că amenințările sale de a se retrage din cea mai mare alianță militară din lume au fost aproape de realizare.

Pentru un continent care a produs minți strategice precum Metternich și Talleyrand, a existat o gândire strategică aproape infantilă asupra Ucrainei și a consecințelor sale pe termen lung. A avut oare dreptate Charles de Gaulle?  Să sperăm că europeni șocați și supărați să tragă niște lecții înțelepte dintr-o săptămână grea. Vremurile disperate necesită măsuri disperate.

Și așa cum m-a învățat un guru al geopoliticii la Harvard, Joseph S. Nye jr., ”trebuie să gândim mereu la ceva de neconceput”, spun și eu la rândul meu ”așa trebuie să facă Europa acum”. Dacă Metternich sau Talleyrand (sau Charles de Gaulle) ar fi în viață astăzi, ei ar recomanda ”opțiunea de neconceput”: să întocmească un nou mare târg strategic cu Rusia, fiecare parte găzduind interesele principale ale celeilalte. Multe minți strategice europene influente s-ar refuza la aceste sugestii, deoarece sunt convinse că Rusia reprezintă o amenințare reală de securitate pentru țările UE. Ucraina ar putea servi treptat ca o punte între UE și Rusia, mai degrabă decât ca un element al disputei.

Zelenski și politica sa externă

Între timp Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat marți Ankara pentru discuții cu președintele Recep Tayyip Erdogan. Perechea a discutat cooperarea dintre cele două țări în principal în domeniul militar. Zelenski sosește de la Abu Dhabi, unde s-a întâlnit luni cu omologul său șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, pentru a discuta despre cooperarea economică. Turcia a fost un mediator important între Rusia și Ucraina, ajutând la schimburile de prizonieri și la implementarea unui acord de cereale care au luat calea prin Marea Neagră, și care a contribuit la evitarea unei crize alimentare majore la nivel mondial în urmă cu doi ani.

Ankara, care menține legături cordiale atât cu Kievul, cât și cu Moscova, s-a oferit în repetate rânduri să medieze o soluție la războiul aflat în desfășurare în Ucraina dar Putin a considerat-o ca țară NATO și nu a dorit ca discuțiile dintre americani și ruși să se deruleze acolo pentru simplul motiv că discuțiile se referă la relațiile dintre cele două puteri nucleare iar în subsidiar despre pace în Ucraina.  Moscova și Washingtonul se pregătesc pentru un summit între cei doi lideri ai lor care va avea loc probabil înainte de Paște. Europa și Kievul rămân îngrijorate că cei doi vor încerca să rezolve războiul de trei ani din Ucraina fără ei. Donald Trump a renunțat la Pax Americana când a anunțat planuri de a negocia bilateral viitorul Ucrainei cu Moscova. Ce va urma? Europa va fi nevoită să se implice și să împiedice Rusia să atace din nou Ucraina, presupunând că Trump reușește să negocieze un fel de înțelegere.

Diplomație accelerată

Oficialii administrației Trump au declarat că ”diplomația accelerată”, care a început cu un apel telefonic pe care Trump l-a avut cu Putin, săptămâna trecută, reflectă înclinația către acțiune a președintelui american. Dar graba administrației Trump de a implica Rusia i-a deranjat pe liderii europeni, Washingtonul renunțând la consultări prealabile, consultări care  au fost de multă vreme un element de bază al alianței occidentale. Discuțiile de la Riad au fost văzute de unii din Europa ca un alt indiciu că decenii de politică externă occidentală sunt supuse unei schimbări tectonice. Unii lideri europeni, alarmați de revizuirea de către președintele Donald Trump a politicii SUA cu privire la Rusia, se tem că Washingtonul va face concesii serioase Moscovei și va rescrie aranjamentul de securitate al continentului într-un acord în stilul Războiului Rece.

Legăturile transatlantice, deja criticate de discursul usturător al vicepreședintelui JD Vance, care i-a acuzat pe liderii europeni că ignoră voința alegătorilor lor, au fost tensionate și mai mult pe măsură ce aliații s-au confruntat cu faptul că întâlnirea ar avea loc fără participarea lor sau a Ucrainei. Oficialii administrației Trump au încercat să liniștească preocupările aliaților, prezentând discuțiile de marți 18 februarie 2025 drept o șansă de a explora intențiile Rusiei, mai degrabă decât începerea unor negocieri detaliate privind viitorul Ucrainei. De asemenea, neclar este procesul prin care SUA speră să favorizeze o reglementare a conflictului din Ucraina. Waltz și Rubio au descris o abordare: o echipă americană nou formată se va întâlni în mod regulat cu omologii săi ruși și se va consulta cu Ucraina și aliații europeni cu privire la probleme importante.

Părerea generalului locotenent în retragere Keith Kellogg

Există două abordări la ora actuală: negocieri bilaterale cu rușii și negocieri cu rușii ucrainenii și eventul europeni. Generalul locotenent în retragere, Keith Kellogg, care servește ca trimis special al administrației Trump pentru Ucraina, a schițat un proces oarecum diferit, când a încercat să-i asigure pe ucraineni că ar putea avea în cele din urmă un loc la masă în orice discuții cu Rusia. Acesta a lăsat deschisă posibilitatea ca cele două abordări să fie urmate în paralel sau chiar combinate la un moment dat.

Explicând vechea structură de negociere, de după ocuparea Crimeei în 2014, Kellogg a spus că este necesară o nouă abordare, deoarece un acord agreat acum un deceniu, care implica puterile europene, dar nu și SUA, nu a reușit să producă o pace durabilă. Kellogg se referea la acordul Minsk-2 din 2015, negociat de Germania și Franța cu Ucraina și Rusia. „Erau mulți oameni la masă, dar nu a funcționat”, a spus Kellogg, la Conferința de Securitate de la Munich. ”Acum-spune el- pendulul s-a mișcat și a trecut la o nouă abordare în care SUA, nu aliații europeni, trebuie să conducă efortul de negociere”.

Ce vrea Rusia?

Poziția Rusiei a fost tranșantă. Înainte de a pleca la Riad, Lavrov a spus că „nu se gândește” să facă concesii teritoriale Ucrainei și că nu va fi nevoie ca națiunile europene să-și asume un rol în viitoarele negocieri privind conflictul din Ucraina. Nervozitatea lui Lavrov, în opinia mea, se datorează punerii pe masă a celui de-al 16 pachet de sancțiuni al UE împotriva Federației Ruse. Declarațiile publice de la Moscova au sugerat cereri întărite ale rușilor.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei a cerut NATO să renunțe la promisiunea din 2008 că Ucraina se va alătura Alianței la o dată viitoare nespecificată. Ministrul adjunct de externe Alexander Grushko a declarat că Kremlinul s-a „opus categoric” dislocării trupelor europene în Ucraina, indiferent de rolul lor așa că discuțiile de la Paris referitoare la trupe europene nu-și au sensul. Zelenski a spus că întâlnirea dintre SUA și Rusia de la Riad a fost o surpriză și că amână o vizită separată pe care plănuia să o facă în Arabia Saudită nedorind să legitimeze discuțiile dintre cei doi. Zelenski a reiterat că nu crede că Putin vrea cu adevărat să pună capăt războiului și că o pace de durată va necesita garanții de securitate pentru Ucraina din partea SUA și a țărilor europene.

Ce se întâmplă la Bruxelles?

Există semne ale unei noi linii de demarcație transatlantice între facțiunile politice din Parlamentul European care au susținut alegerea noii Comisii. Liderii PPE de centru-dreapta, socialiștii și democrații, liberalii Renew Europe și Verzii au semnat o declarație comună care spune că Europa „nu se mai poate baza pe deplin pe Statele Unite pentru a apăra valorile și interesele noastre comune”, și au cerut o creștere bruscă a eforturilor de a stimula apărarea.

Dintre semnatari lipsesc: grupul de dreapta Conservatori și Reformiști europeni (ECR), ai cărui membri includ partidul Legea și Justiția din Poloniei și Frații Italiei ai Meloni. ECR s-a alăturat în mod regulat acestor grupuri în declarațiile pro-Ucrainei în trecut, dar un purtător de cuvânt al grupului a spus: „Nu am fost pe deplin mulțumiți de formularea evaluării Statelor Unite în text… Acum este timpul pentru un dialog calm, măsurat și concentrarea pe soluții pragmatice”.

Concluzii de la întâlnirea de la Riad

Întâlnirea dintre ruși și americani de la Riad a durat patru ore și a produs un acord pentru a stabili echipe comune care să lucreze la înțelegerea privind Ucraina și pentru a stabili termenii unui summit între Donald Trump și Vladimir Putin. Secretarul de stat Marco Rubio s-a declarat încântat să exploreze „oportunitățile incredibile care există de a colabora cu rușii”, din punct de vedere geopolitic și economic. Unele dintre schimburile privind conflictul din Ucraina din sesiunea cu ușile închise de la Riad au evidențiat dificultățile care ar trebui depășite pentru a opri un război care a dus deja la peste un milion de victime.

Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a declarat după întâlnire că SUA au ridicat posibilitatea instituirii unui moratoriu asupra atacurilor ruse și ucrainene împotriva infrastructurii energetice a celeilalte. Lavrov a spus că le-a spus americanilor că Rusia nu vizează surse de energie care deservesc populația ucraineană, o afirmație pe care oficialii americani și experții externi au respins-o de mult. Cu toate acestea, delegațiile SUA și Rusia au convenit că cele două părți ar trebui să restabilească nivelurile de personal la ambasadele lor, care au fost reduse de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în urmă cu trei ani.

Ei vor identifica, de asemenea, modalități de cooperare economică și pe probleme de politică externă, dacă războiul se va termina și relațiile se vor îmbunătăți. Negocierile de marți, 18 februarie, dintre oficialii americani și ruși s-au încheiat fără anunțarea datei unei întâlniri între Trump și președintele rus Vladimir Putin. Imediat după întâlnirea de la Riad, Donald Trump a făcut într-o conferință de presă unele precizări.

Întrebat dacă o astfel de întâlnire ar putea avea loc până la sfârșitul acestei luni, Trump a spus: „Probabil”. Trump a semnalat, de asemenea, că sprijină organizarea de alegeri în Ucraina dacă Kievul dorește să ia parte la negocieri, o mișcare care ar putea izola și mai mult Kievul, pe măsură ce Moscova și Washingtonul avansează cu discuțiile. Remarcile lui Trump se fac ecou al unor aspecte ale declarațiilor anterioare ale lui Putin, spunând că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri. Mandatul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a expirat în 2024, dar alegerile au fost amânate, deoarece legislația ucraineană interzice organizarea de alegeri în timp ce țara este sub legea marțială. Totodată din conferința de presă a președintelui Trump a reieșit că relația lui cu Zelenski este complet facturată. Este clar ea nu a fost niciodată un similară cu cea a lui Zelenski cu Biden.

Statele Unite și Rusia au trecut către o resetare uimitoare a relației lor, fiind de acord să lucreze împreună pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a relua investițiile lor financiare și a restabili relațiile normale. Întâlnirea dintre înalți oficiali din ambele țări a fost o demonstrație izbitoare de bonomie după trei ani de eforturi americane de a izola Moscova pentru invazia ei din 2022.

Post Scriptum: Două mii de ani de geopolitică ne-au învățat o lecție simplă și evidentă: toate marile puteri își vor pune propriile interese pe primul loc și, dacă este necesar, vor sacrifica interesele aliaților lor. Trump se comportă ca un actor geopolitic rațional, punând pe primul loc ceea ce el percepe a fi interesele țării sale.

Europa nu ar trebui să-l critice pe Trump, ci ar trebui să-l imite. Ar trebui să realizeze opțiunea de neconceput în prezent: să declare că de acum înainte va fi un actor autonom strategic pe scena mondială, care își va pune propriile interese pe primul loc. Trump poate arăta în sfârșit un oarecare respect față de Europa dacă face asta. Imediat ce președinții Donald Trump și Vladimir Putin și-au închis telefoanele, comentatorii au început să invoce spectrul Ialtei – o conferință adesea văzută ca o împărțire a lumii în două blocuri și începutul Războiului Rece între două sfere ireconciliabile. Mulți comentatori au făcut referire, de asemenea, la „Spiritul de la München” în discutarea războiului din Ucraina, făcând aluzie la Acordul de la München din 1938. Cu toate acestea, o referire la Conferința de securitate de la München din 2007 ar fi putut fi mai perspicace, încurajând o reevaluare a discursului președintelui Putin pentru a înțelege mai bine strategia acestuia și pentru a evita ”surpriza” din februarie 2022.