Vacanță cu nopți gratuite de cazare! Surpriză totală pentru românii care merg în Bulgaria

Bulgaria ia măsuri radicale în plină pandemie de COVID. Vecinii noștri de peste graniță dau nopți de cazare gratuit. Pentru atragerea de turiști, bulgarii vin cu oferte de nerefuzat. Cei care vor primi aceste facilități trebuie să vină cu o dovadă importantă.

Ofertele de nerefuzat din partea Bulgariei. Românii pot beneficia de cazare gratuită și reduceri impresionante.  Vecinii noștri se pregătesc de deschiderea sezonului turistic începând cu 1 mai. În acest sens, a fost lansat regulamentul pentru funcţionarea hotelurilor în pandemie.

Astfel, românii care îşi cumpără până la 30 aprilie o vacanță în Bulgaria au parte de vești bune. Ei plătesc în total cu până la 45% mai puţin dacă vor plăti pentru un test PCR. De altfel, unul din lanţurile hoteliere din Bulgaria a spus că oferă o noapte gratuită pentru vacanţele de minimum şase nopţi. Cei care vor avea parte de o asemenea gratuitate sunt turiştii care fac dovada plăţii unui test PCR.

“După ce Grecia a anunţat deschiderea sezonului iar hotelierii vor acorda stimulente, bulgarii deja reacţionează oferind nopţi gratuite. Deocamdată nu este oficial dar se discută despre cele 3 posibilităţi de intrare în ţară: fie cu vaccin împotriva COVID-19, fie cu test PCR negativ, fie cu test anticorpi”, spun reprezentanţii unui touroperator, relatează news.ro.

Stimulente pentru turiştii care vor folosi teste PCR

Preţul mediu pentru o vacanţă la un hotel cu servicii bune şi cu all inclusive, pe litoralul bulgăresc, este de 100 euro pe noapte pentru doi adulţi. Acest tarif include deja reducerile early booking de 15%-35%.

O familie cu un copil va plăti pentru teste, în total, 150 – 180 euro. Travel Planner a negociat tarife preferenţiale cu reduceri până la 15% cu mai multe clinici care au acoperire naţională.

“Toate aceste măsuri sunt pentru siguranţa turiştilor. Bulgarii ştiu că testul PCR nu va aduce semnale pozitive. În cazul în care contextul epidemiologic va permite, există o probabilitate ca testul PCR să fie eliminat, aşa cum a fost şi în vara anului 2020. Unii hotelieri au început deja să reacţioneze oferind stimulente turiştilor care vor folosi teste PCR. Un exemplu interesant ar fi lanţul hotelier HVD, care oferă o noapte gratuită pentru vacanţele de minim 6 nopţi, pentru turiştii care fac dovada plăţii unui test PCR. Credem că vor mai urma şi alţi hotelieri care vor găsi soluţii interesante. Cert este că românii reprezintă o piaţă foarte importantă pentru Bulgaria. Vor identifica soluţii să venim la ei şi ne aşteptăm să mai apară oferte similare”, declară directorul general al touroperatorului.

Cât costă o vacanță în Bulgaria

De exemplu, cel mai exclusivist hotel din cadrul cadrul lanţului HVD şi unul dintre cele mai exclusiviste din Bulgaria este Reina del Mar. Aici, tariful ajunge la 220 euro pe noapte pentru doi adulţi cu servicii premium all inclusive.

Cel mai ieftin hotel din lanţ este Viva din Nisipurile de Aur. Aici, tariful este de 120 euro pe noapte pentru doi adulţi, cu servicii all inclusive.

Preţurile includ reduceri între 30% şi 35% şi, în plus, o noapte gratuită pentru turiştii care plătesc pentru testul PCR. Astfel, în total se poate ajunge la un discount de până la 40%-45%. Oferta este valabilă pentru rezervări efectuate până la 30 aprilie.

Pentru perioada sărbătorilor pascale, hotelurile de 4-5 stele de pe litoralul bulgăresc oferă un program specific ce include acces gratuit la centrul SPA. Ei primesc mâncăruri tradiţionale şi o gamă de băuturi internaţionale, la regimul ultra all inclusive.

Potrivit unor informaii, mai multe hoteluri de top vor să includă mâncare românească în meniu. Ei au optat să aibă printre angajați și români.

La hotelurile de 4-5 stele, pachetul de Paşte/1 Mai costă în jur de 180-200 euro/persoană, cu toate facilităţile incluse în preţ.