Vacanţa de Sărbători costă între 150 şi 21.000 de euro

Românii care au optat pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în zone tradiţionale din România şi Europa, sau pentru destinaţiile exotice au cumpărat pachete de vacanţă cu preţuri cuprinse înte 150 şi 21.440 euro, după cum spun reprezentanţii industriei de turism.

'Surprinzător, de Revelion se vând mai bine vacanţele scumpe decât cele ieftine. De exemplu, dacă vrei să vinzi pensiuni de 150 de euro pe sejur de Revelion, nu ai prea mare succes. Românii nu caută Revelioane ieftine, este o contradicţie între tendinţe: de Revelion turiştii merg la 4 stele, vara, în schimb, caută să fie ieftin, îşi cumpără vacanţele cu un an înainte, vânează oferte speciale, în timp ce pentru Revelion le achiziţionează cu o lună şi jumătate înainte. Cu toate acestea doar câteva mii de români îţi permit destinaţiile exotice, de 2.500-3.500 de euro, iar cele care depăşesc 5.000 euro se vând mult mai greu, la doar câteva sute de români. Anul acesta cel mai bine a mers Dubai şi Maldive, urmate de Bali-Singapore, Thailanda, Mauritius, Mexic şi Cuba', spune prim-vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi preşedinte al unei agenţii de turism, Alin Burcea.

În Dubai, sejururile de Revelion încep de la 956 euro/persoană/7 nopţi cazare hotel de 4 stele cu mic dejun, transport şi transfer aeroport şi ajung până la 1.464 euro/persoană. Pentru un Revelion în Maldive la hotel de 5 stele all inclusive, 6 nopţi, transport inclus şi transfer, turiştii trebuie să-şi pregătească un buget de 5.195 euro/persoană/pachet. Şapte nopţi în Thailanda, la hotel de 5 stele cu mic dejun, transport, transferuri şi tur de oraş costă 1.245 euro/persoană/pachet.

"Preferinţele românilor pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă sunt dintre cele mai diverse, pornind de la destinaţii consacrate ca Bran, Braşov, zona Maramureş, Austria, Bulgaria, până la cele exotice – Maldive, Kuala Lumpur, Bali, Phuket, Seychelles, Dubai, Singapore, Jamaica sau Argentina (Buenos Aires) sau destinaţii din SUA (New York, Las Vegas, Miami). Valoarea medie a unui pachet cumpărat pentru un sejur în România este de 200-250 euro/persoană pentru perioada Crăciunului şi de 450-500 euro pentru un sejur de Revelion. Cel mai scump pachet vândut de TUI TravelCenter a fost pentru un sejur în Maldive de Revelion la un hotel de 5 stele, unde preţul pentru 7 nopţi de cazare într-o vilă Family 2 Bedroom pool, cu mic dejun inclus, bilet avion, taxe de aeroport şi transferuri a fost de 21.440 euro/vilă", a precizat Cosmin Marinof, director naţional de vânzări al unei agenţii de turism.

Cel mai ieftin pachet, la Sighişoara

Cel mai ieftin pachet cumpărat de la agenţiile de turism a fost un sejur în România, la Sighişoara, în valoare de 150 euro pentru 3 nopţi cazare la hotel 5 stele, cina de bun venit, cina festivă de Ajun, turul cetăţii Sighişoara şi cina de Crăciun. Valoarea medie a unui pachet cumpărat pentru un sejur în România este de 200-250 euro/persoană pentru perioada Crăciunului şi de 450-500 euro pentru un sejur de Revelion.

"Observăm, de la an la an, o creştere a interesului turiştilor români de a rămâne în ţară pentru petrecerea Crăciunului. Tot mai mulţi turişti optează pentru variante de pachete turistice complete, cu 4-5 nopţi de cazare, cina de Crăciun inclusă şi numeroase activităţi specifice perioadei. Cele mai căutate destinaţii, pe care se înregistrează deja grade de ocupare de 100% sunt staţiunile montane din apropierea marilor oraşe (Valea Prahovei, Poiana Braşov), dar la fel de atragătoare rămân şi Maramureşul sau Bucovina. Zone cu tradiţii bine înrădăcinate şi unde obiceiurile de Crăciun sunt păstrate de mii de ani, făcând deliciul oricărui orăşean", a precizat Marius Pandel, CEO al unui touroperator de turism.

Viena, în topul preferinţelor

Cele mai vândute destinaţii externe de Crăciun sunt Viena (programe cu autocarul de la 259 euro/persoană/6 zile), Praga (programe cu autocarul de la 225 euro/persoană/7 zile), Dubai (sejur 7 nopţi cu avionul de la 660 euro/persoană). Solicitate sunt şi pachetele pentru Pieţele de Crăciun din luna decembrie – Viena, Praga, Munchen, Nurnberg, Bruxelles.

"În staţiunile balneare, ofertele sunt deja epuizate pentru Revelion. Cele mai solicitate sunt hotelurile de 3 şi 4 stele, cu piscine şi baze de wellness, unde s-au făcut investiţii. Majoritatea românilor vor să se simtă răsfăţaţi în perioada sărbătorilor de iarnă, aşa că nu merg la hoteluri de 2 stele, majoritatea acestora fiind închise în această perioadă", a precizat Nicu Rădulescu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR).

Rodica Pencea, secretarul general al OPTBR ne-a spus că preţurile pentru pachetele de Revelion în staţiunile balneare încep de la 650 de lei/persoană pentru minim 3 nopţi de cazare. Acestea cresc, însă, în funcţie de numărul de nopţi, de programele conexe, precum carnavaluri, cine specifice sau excursii în zonă. Cele mai solicitate staţiuni, unde ,,de două luni capăcităţile de cazare sunt ocupate 100%' sunt Băile Felix, Covasna, Slănic Moldova, Herculane, Moneasa, Sovata, Vatra Dornei.  

AGERPRES