Insula Lesbos, unul dintre cele mai accesibile locuri din Grecia

Insula Lesbos, unul dintre cele mai accesibile locuri din Grecia. Aici, un sejur de șapte zile costă sub 300 de euro.

Cei care vor să aibă parte de un concediu de odihnă departe de România, plăcut și pe bani puțini trebuie să știe că așa ceva este posibil. Nu departe de România, există un loc special, cu peisaje superbe și o plajă desprinsă parcă din filmele americane, unde prețurile sunt mai accesibile decât în Mamaia sau Costinești.

Este vorba despre Insula Lesbos din Grecia. Acest loc a fost descoperit de o româncă, care a ţinut să împărtăşească cu toată lumea experienţa sa specială. Plăcut impresionată de acel loc, le-a spus și altor oameni despre Insula Lesbos.

Ba mai mult, le-a prezentat tuturor costurile pentru cazare, mâncare, șezlong și alte cheltuieli specifice mersului la plajă. Cei care vor să se bucure de cultura elenă, o plajă superbă și mâncare bună la prețuri reduse pot alege această destinație.

„Am ajuns într-un mic colț de Rai! Este vorba despre o insulă mai puțin cunoscută din Grecia, de care efectiv m-am îndrăgostit. Mereu mi-au plăcut locurile mai puțin aglomerate, unde mă pot bucura de peisaje și plaje fără să mă bat pe șezlonguri sau locuri de parcare.

Lesbos este o insulă superbă, cu peisaje de vis! Mai mult decât atât, este o destinație extrem de accesibilă!”, a spus un travel blogger pe rețelele sociale.

Insula Lesbos
SURSA FOTO: www.greeka.com
Insula Lesbos 4
SURSA FOTO: www.greeka.com
Insula Lesbos 2
SURSA FOTO: www.greeka.com
Insula Lesbos 3
SURSA FOTO: www.greeka.com

Cât costă un sejur de șapte zile pe Insula Lesbos?

Un sejur de șapte zile pe Insula Lesbos costă doar 290 de euro, adică circa 1.500 de lei. Suma respectivă acoperă cazarea și zborul. Drumul București-Insula Lesbos durează doar o oră și jumătate (cu avionul).

Mâncarea elenă se vinde la un preț accesibil. O mulțime de preparate tradiționale grecești costă doar 8 euro (40 de lei).

„O vacanță de o săptămână pe această insulă, cu zbor, cazare și transferuri incluse, începe de la 290 de euro de persoană! Asta înseamnă 41 de euro pe zi! Este rar să găsești astfel de oferte pe insulele grecești cunoscute! Recomand din toată inima o vacanță în Lesbos”, a zis acel travel blogger.

În Mamaia, de exemplu, două nopți de cazare depășesc 600 de lei. În plus, pentru o masă decentă, turiștii trebuie să plătească între 150 de lei și 200 de lei. Unii turiști chiar renunță la micul dejun pentru a-și putea permite cazarea la hotel.