Toamna se numără pachetele turistice speciale, iar turoperatorii, mai mult ca oricând, şi-au îmbogăţit oferta prin tot felul de programe destinate clienţilor care vor să încerce o vacanţă ieftină, de toamnă. Cele mai multe oferte sunt deja la vânzare, turiştii pot opta pentru pachete care costă până în 400 de lei pentru un sejur de cinci nopţi-şase zile. Programele – de la „Viaţa la ţară“, „Decada balneară“ sau „Drumul vinului“ până la „O săptămână la munte“ – urmează a se prelungi până spre sfârşitul lunii noiembrie, chiar mijlocul lunii decembrie.
De departe, cele mai avantajoase oferte sunt pentru cei care aleg turismul rural. Pensiunile din judeţul Braşov oferă cazare pentru un sejur de cinci nopţi cu mic dejun inclus, la tarife cuprinse între 150 de lei la pensiuni de două margarete şi 195 de lei pentru unităţile de cazare de patru margarete. „Noutatea acestui sezon este includerea micului dejun în preţul de cazare, care este acelaşi sau chiar mai mic decât în anii trecuţi“, spune Mioara Stoian, preşedinte onorific al ANTREC Braşov. Numărul de locuri disponibile săptămânal (sejurul din acest program începe duminica şi se termină vinerea) în pensiunile rurale braşovene este de aproximativ 600.
Pentru cei care preferă confortul hotelurilor, programul „O săptămână la munte“ desfăşurat, de asemenea, în timpul săptămânii, pune la bătaie 4.000 de locuri de cazare pe serie (sejur de 6 zile, cinci nopţi cazare fără servicii de masă) în hoteluri de două, trei şi patru stele din staţiunile montane. Unităţile de cazare de pe Valea Prahovei aşteaptă cel puţin 3.000 de turişti pe sejur. Tarifele sunt între 159 de lei la un hotel de două stele şi 358 de lei la un hotel de patru stele şi nu includ micul dejun. „Ne aşteptăm să avem aproximativ 30.000-40.000 de turişti până la finalul anului“, spune Traian Bădulescu, consilierul de presă al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). Printre hotelurile care s-au înscris în program se numără Păltiniş din Sinaia (2 stele), cabana Gura Diham din Buşteni (3 stele), pensiunea Acasă la Dracula din Poiana Braşov (4 stele).
Bun e vinul de la pensiune
Pensiunile din zonele viticole sunt foarte căutate şi ofertante în această perioadă. Turiştii sunt îmbiaţi cu degustări şi servicii speciale, iar preţurile pornesc de la 20 de lei (vizitarea cramei, cu degustare de vinuri) şi ajung la 70-100 de lei pe zi (cazare, masă, vizitarea cramei, degustări). Pentru cei mai excentrici, dar şi cu mai puţini bani, există oferte de cazare în viluţe având forma de butoi, unde cazarea costă 55 de lei. „Butoiaşele“ nu au baie proprie, toaleta şi duşurile fiind comune, iar camera are două paturi separate, nu unul matrimonial. „Spre deosebire de sezonul de vară, începând din septembrie avem butoaiele pline de turişti. La cerere, le punem la dispoziţie grătarul şi bucătăria“, anunţă patronii pensiunii La Butoaie.
Programe de tratament
Cei care plănuiesc un sejur mai lung, de zece zile (nouă nopţi) cu pensiune completă, pot opta pentru ofertele „Decadei balneare“, un program organizat de Federaţia Patronatelor în Turism. Preţul unui pachet din acest program variază între 700 şi 800 de lei, la hoteluri de două şi trei stele. Tariful include însă tratamentul zilnic, plus o consultaţie medicală „din cap până-n picioare“, la începutul sejurului. Printre hotelurile incluse în acest program se află unităţi din staţiunile Amara, Govora, Moneasa, Sovata etc.
Pe toate gusturile
RURAL Cazarea într-o cameră dublă la pensiunea Casa Medievală din Bran, clasificată la trei margarete, costă 100 de lei pe noapte. În preţ este inclus micul dejun pentru cele două persoane care ocupă camera. Ceva mai ieftină, la 80 de lei, este cazarea la pensiunea Nicoleta din Moeciu de Sus, clasificată la două margarete.
MONTAN Un sejur de cinci nopţi la vila Tamina din Predeal, clasificată la patru stele, costă 358 de lei. Acelaşi sejur, la hotelul Capitol (trei stele) din Predeal costă 258 de lei, fără mic dejun.
VITICOL O noapte de cazare la pensiunea Rhein din Azuga (3 stele), vecină cu Pivniţele Rhein, costă 140 de lei. Vizitarea cramelor şi degustarea vinurilor costă 24 de lei. La pensiunea-camping „La Butoaie“ din Pietroasa, o noapte de cazare costă 55 de lei.
BALNEAR Un sejur cu tratament la hotelul Alice (3 stele) din Băile Olăneşti costă 750 de lei. La hotelul Minerva (două stele) din staţiunea Băile Herculane, sejurul costă 650 de lei. Turiştii sunt primiţi doar cu bilet de trimitere de la medic.
Vacanţe de toamnă pe bani puţini
5 octombrie 2010, 10:50
Ultima modificare în 5 octombrie 2010, 13:50
Luna octombrie aduce sejururi accesibile şi celor care vor să aibă un concediu mai ieftin. Ofertele pornesc de la 158 de lei de persoană pe sejur şi nu depăşesc 800 de lei.
Etichete: timp liber
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook