Iar vacanţele în destinaţii exotice se potrivesc perfect în această perioadă, când disponibilităţile pentru sejururi în destinaţiile europene tradiţionale (Grecia, Cipru sau Croaţia) sunt din ce în ce mai reduse şi, totodată, mai costisitoare. Mai mult, meteorologii au anunţat temperaturi extreme în Europa, până la finalul lunii august. Românii care vor să câştige pariul cu vacanţa perfectă mai au timp să aleagă una dintre ofertele în insulele Seychelles, Mauritius, Hawaii, Bali sau în alte ţări exotice cum ar fi Kenia.
“Avantajele unei astfel de alegeri sunt multiple, plecând de la garanţia că vremea va fi foarte bună, până la activităţi pe care alte destinaţii de vară nu le oferă. Nimic nu se compară cu plajele tropicale, cu vegetaţie luxuriantă, cu peisajele superbe din îndepărtatele insule exotice, devenite vedetele turismului mondial. Mai mult, într-o astfel de vacanţă de vară fiecare turist ajunge să cunoască tradiţii şi legende locale, din culturi îndepărtate, care şi-au păstrat autenticitatea până astăzi. Şi toate acestea, la preţuri mult mai avantajoase decât iarna sau chiar decât ofertele de vară în Europa”, explică Adriana Motrescu, director general al agenției Perfect Journey.
Cele mai ieftine vacanţe de vară într-o astfel de destinaţie exotică sunt în Bali şi în Kenia, pornind de la 424 Euro de persoană pentru 7 nopţi de cazare, la resort de 5 stele în Bali – Nusa Dua Beach – în cameră dublă cu mic dejun, respectiv 336 Euro de persoană, la resort de 4 stele, în Kenia – Bamburi Beach – Severin Sea Lodge – pentru 7 nopţi de cazare în cameră dublă, cu mic dejun.
În insulele Seychelles se poate face înot, surfing, ski nautic şi parapantă, snorkeling şi scufundări, dar se poate şi pescui, iar un pachet turistic de 7 nopţi de cazare, la un resort de 5 stele – Le Meridien Fisherman’s Cove – porneşte de la 965 Euro de persoană, în cameră dublă, cu mic dejun inclus. În Mauritius clientii nu trebuie sa rateze cascada Chamarel sau sa opteze pentru o plimbare cu leii in Safari Park. Tot aici se pot face croaziere cu catamaranul, kitesurfing, scuba diving, plimbări subacvatice sau călărie. Preţul unui pachet turistic de 9 nopţi de cazare, la un resort de 5 stele – Sugar Beach Hotel – porneşte de la 997 Euro de persoană, în cameră dublă, cu demipensiune.
În Kenya se poate face safari sau se poate zbura cu balonul desupra cirezilor de bivoli sălbatici, dar se pot face şi minunate plimbări cu barca şi alte activităţi specifice acestei regiuni. În Zanzibar se fac scufundări, snorkeling, ciclism, înot cu delfinii sau kitesurfing. În Hawaii turiştii se bucură de scufundări cu rechinii, scuba diving, snorkeling şi zip line, canotaj şi plimbări cu barca, dar mai ales de dansurile pe plajă, la celebrele petreceri hawaiene. Insulele sunt căutate de iubitorii de skydiving şi windurfing, iar preţul unui pachet turistic de 7 nopţi, la un resort de 5 stele – Maui, The Ritz Carlton Kapalua – porneşte de la 1.913 Euro de persoană.