Cristian Pandel, CEO Christian Tour, ne-a oferit o perspectivă detaliată asupra celor mai căutate destinații și ne-a explicat cum putem economisi prin early booking.

Dubai, cea mai cerută destinație exotică

În 2025, Dubai continuă să fie una dintre cele mai populare destinații pentru români. Fie că este vorba de vacanțe scurte de weekend sau de sejururi mai lungi, acest oraș din Emiratele Arabe Unite atrage turiștii cu hoteluri de lux, experiențe inedite și pachete turistice avantajoase.

„Destinația cea mai cerută în acest moment, ce poate fi considerată exotică, este Dubai. Noi organizăm două zboruri săptămânal în sistem regulat cu Anima Wings. Dubai se vinde, majoritar, 80%-90% la 5 stele.

Sunt și hoteluri de 5 stele basic, dar și hoteluri de 5 stele de lux, iar românii chiar merg în astfel de vacanțe. Avem pachete chiar și de weekend, cu zboruri de dus vineri și întoarcere marți”, precizează Cristian Pandel.

Un alt avantaj al Dubaiului este accesibilitatea. Există pachete pentru toate tipurile de turiști, iar pentru cei care își planifică vacanța din timp, prețurile sunt extrem de avantajoase.

Marocul, atmosferă autentică și peisaje impresionante

Dacă Dubai este destinația exotică numărul unu, Marocul devine din ce în ce mai popular datorită atmosferei autentice, culturii vibrante și prețurilor accesibile.

„Ca și trend, Dubai este pe primul loc. Dar tot la capitolul exotic, eu consider că Maroc se încadrează foarte bine. Zona specială, frumusețea aceasta orientală nu prea o mai găsești în țările arabe. Maroc și-a păstrat cumva parfumul acesta tradițional”, punctează CEO-ul Christian Tour.

Marrakech, Casablanca sau Chefchaouen sunt orașe care atrag turiștii prin peisaje spectaculoase și experiențe gastronomice unice.

Destinațiile clasice rămân în topul preferințelor

Pe lângă Dubai și Maroc, există câteva destinații exotice care continuă să fie preferate de turiștii români. Christian Tour oferă zboruri charter directe către aceste locații, ceea ce face călătoria mult mai comodă și rapidă.

„Avem charter către Zanzibar, către Mombasa, Kenya, către Maldive și către Phuket, Thailanda. Aici avem zboruri directe anul acesta și sunt foarte cerute”, menționează specialistul.

Aceste destinații sunt ideale pentru cei care vor să se bucure de plaje spectaculoase, resorturi de lux și experiențe unice, fie că este vorba de safari în Kenya sau de relaxare pe nisipurile albe din Maldive.

Pentru cei care preferă vacanțele în Europa, sezonul estival aduce în prim-plan destinații clasice, precum Grecia, Turcia și Spania.

„Europa se împarte în două. Avem vacanțele clasice, pentru familii, care sunt cele de sezon estival. Aici, Grecia este pe primul loc, apoi Turcia pe locul al doilea, cu Antalya. Pe urmă, sunt insulele spaniole, cum ar fi Mallorca, Tenerife, și anul acesta avem pachete ce includ și Gran Canaria, care poate fi considerată chiar exotică”, detaliază Pandel.

De asemenea, Tunisia revine în atenția turiștilor ca o destinație extrem de accesibilă și ofertantă.

„Avem zboruri către Tunisia, care este foarte cerută. Cred că este cea mai în trend în acest moment, iar noi suntem cel mai mare tur-operator pe această destinație.”

City-break-uri populare în 2025

City-break-urile rămân o opțiune ideală pentru cei care vor să exploreze Europa într-un weekend prelungit. Parisul, în special, se numără printre acele destinații de top pentru toate tipurile de turiști.

„Parisul este Orașul Luminilor sau Orașul Dragostei. Astfel, românii își încep călătoriile cu Paris, fiind principala destinație în Europa. Paris din punct de vedere cultural, Paris pentru îndrăgostiți, dar și Paris pentru familiile cu copii, pentru Disneyland.

Noi avem patru curse pe săptămână către Paris, pe Charles de Gaulle, acesta fiind un avantaj. Și avem prețuri accesibile, pornind de la 45 de euro pe sens, brut”, a afirmat reprezentantul companiei.

Lisabona, Praga, Roma și Budapesta sunt, de asemenea, în topul preferințelor, oferind combinații perfecte între cultură, gastronomie și relaxare.

De ce să rezervi vacanța din timp?

Unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba de planificarea unei vacanțe este momentul în care faci rezervarea. Mulți turiști sunt tentați să aștepte ofertele last minute, crezând că astfel pot obține cel mai bun preț. Cu toate acestea, realitatea este diferită, iar specialiștii din turism recomandă rezervarea din timp, prin sistemul early booking.

Cristian Pandel explică de ce este mai avantajos să îți cumperi vacanța în avans: „Lunile ianuarie și februarie sunt cele mai bune luni pentru a-ți rezerva o vacanță. Cu 20% îți blochezi un preț pe care nu-l vei mai găsi niciodată în anul curent.”

Early booking funcționează pe mai multe praguri, oferind reduceri în funcție de perioada în care se face rezervarea.

„Early booking-ul are mai multe praguri. Există un prag de la 31 ianuarie, unul până la 28 februarie și până la 31 martie. Există hoteluri care merg chiar până la 30 aprilie. Ce înseamnă early booking?

În primul rând, hotelierul îți dă un discount, el își face prețul și zice așa: «Eu vând 20-30% din hotelul meu cu un super discount și îmi iau un avans care mă ajută să-mi renovez și să-mi acopăr anumite costuri de iarnă. După care, luna următoare, fac discountul mai mic, și tot așa. În vară, vând cu prețul maxim de la recepție.»”

Poate vă întrebați de ce nu este o idee bună să aștepți ofertele last minute. Mulți turiști cred că astfel pot obține reduceri mai mari, dar realitatea este că, la final, rămân doar camerele mai slabe calitativ sau cele mai scumpe.

„Oamenii au impresia că în last minute rezervă mai ieftin. Nu este adevărat. Ei găsesc doar ceea ce a mai rămas sau ce nu s-a vândut. Este ca și cum ai spune: «Uite, acum este o promoție pentru că deschidem magazinul. Și avem o promoție de 50%.

După care, spre sfârșitul sezonului, nu am vândut pantofii din magazin și au rămas niște numere desperecheate sau unele care sunt ciobite. Și le dăm tot cu discount, dar nu mai mare decât a fost în ianuarie.» Practic, numai ce rămâne este last minute”, precizează CEO-ul companiei.

Când vine vorba despre zboruri, strategia este și mai clară. Spre deosebire de hoteluri, unde last minute ar putea aduce uneori mici reduceri, în cazul biletelor de avion prețurile cresc pe măsură ce se apropie data călătoriei.

„Dacă te uiți la un zbor, nu-ți vei putea lua last minute mai ieftin. Zborurile au o altă politică. Politica este că cel mai ieftin este la început și cu cât se umple avionul, cu atât prețul crește. Deci, ultimele locuri pot să aibă de cinci ori prețul inițial. Ideea aceasta de last minute este doar un miraj. În ultimii ani, turiștii români au înțeles că last minute nu mai este o soluție”, afirmă specialistul.

Ce aleg românii între all inclusive și vacanțele flexibile?

Un aspect important în alegerea unei destinații este tipul de cazare. În funcție de preferințele fiecărui turist, opțiunile variază de la resorturi all inclusive, perfecte pentru relaxare, până la pachete mai flexibile, care permit explorarea locurilor și a gastronomiei locale.

Cristian Pandel explică faptul că agențiile de turism pot recomanda cea mai bună variantă în funcție de profilul clientului: „Depinde de client. Noi putem alege după profilul clientului. Consultanții noștri aleg, practic, vacanța ideală pentru oameni, dacă știu să profileze corect turistul.

De exemplu, dacă este o familie cu copii, ei vor recomanda familiei să meargă într-o vacanță într-un resort all-inclusive. Pentru că au o varietate mare de mâncare, nu ai stresul locului de la restaurant. Cu all-inclusive ai la dispoziție 24/7 mâncare, băutură, ești mai mult pe relaxare.”

Pentru cei care vor să exploreze, all-inclusive nu este întotdeauna cea mai bună opțiune, potrivit CEO-ului Christian Tour: „Dacă ești un turist căruia îi place să călătorească, îți place să vezi lucruri și ieși mult din resort, atunci nu merită să alegi un resort. Varianta optimă ar fi un mic dejun cu cină.”

În plus, destinația joacă un rol esențial în această alegere. „Dacă mergi în Grecia, este păcat să nu încerci taverna grecească, originală, de pe stradă. În anumite țări, cum sunt Egiptul sau Turcia, oamenii optează pentru all-inclusive, pentru că este mai potrivit. Însă, ce am observat la turiștii români, își aleg pachete all-inclusive, dar mănâncă și în afara resortului de multe ori.”

Zborurile low-cost în prezent

Deși zborurile low-cost au fost populare în ultimii ani, tendința actuală arată că acestea își pierd din atractivitate.

„Zborurile low-cost au fost până acum în trend și au fost o descoperire, că puteai să-ți cumperi ceva foarte ieftin, făcând rabat la calitate. Numai că s-a transformat din ideea de low-cost în low-quality. Calitatea suferă foarte mult, nu ai bagaj, nu ai troller, nu ai nimic inclus. Și așa, biletul pare foarte ieftin, dar dacă adaugi toate aceste lucruri ajunge să fie foarte scump.

Low-costul zboară pe aeroporturi secundare, sunt multe întârzieri. Și este un trend acum atât în România, cat și în Europa în care low-costul începe să piardă teren”, mai spune specialistul.

Fie că vă doriți destinații exotice la prețuri accesibile sau city-breakuri populare în anul 2025, trebuie să vă orientați din timp pentru a găsi cele mai avantajoase prețuri. Acum este un moment prielnic pentru a ne rezerva vacanțele pentru acest an, iar sfaturile oferite de către Cristian Pandel reprezintă o resursă utilă pentru a ne organiza cât mai bine vacanța dorită.