Vacanțe ieftine la munte. 161 de lei pentru o săptămână

”O săptămână la munte”, de la 161 de lei. Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) lansează cea de-a XII-a ediţie a acestui program, care se va derula în perioada 02 noiembrie – 19 decembrie 2014.

Programul îşi propune să promoveze turismul montan, astfel încât să aibă acces cât mai mulți turiști la o vacanță. Tarifele practicate de către hotelurile de la munte vor fi neschimbate faţă de anii trecuţi, fiind cu până la 50% mai mici faţă de tariful de recepţie din această perioadă.

Astfel, prețurile pentru un loc, pe un sejur de cinci nopţi, fără servicii de masă, sunt următoarele: la hotel, vilă sau cabană de două stele 161 lei/sejur, la trei stele 259 lei și la patru stele 368 lei.

Ca noutăţi pentru anul acesta, la solicitarea membrilor  FPTR, a fost introdusă facilitatea pentru copiii (maxim 2) de până la 7 ani, prin care pot beneficia de gratuitate, dacă sunt cazaţi în camera părinţilor.

De asemenea, în cadrul acestei ediţii, sejururile la munte în România la tarife reduse, pot fi achiziţionate şi de turiştii din Republica Moldova. Biletele pot fi cumpărate de la agenţiile membre ale Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), parteneri FPTR.