Pe litoralul românesc, stațiunile cele mai solicitate sunt, și în acest sezon, Mamaia și Eforie Nord, urmate de Venus, Jupiter, Neptun/Saturn și Costinești.
Românii care merg în vacanța de vară în stațiunile de pe litoralul românesc preferă să-și petreacă sejurul în hoteluri de top, de 4 și 5 stele, care funcționează în regim all inclusive, acestea fiind și primele rezervate, arată o analiză a agenției de turism Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România.
În vârf de sezon, în medie, un turist plătește pentru o vacanță la un hotel all inclusive de pe litoral cu aproximativ 70% mai mult decât la o unitate de cazare similară din punct de vedere al confortului, dar care nu are acest regim de masă.
“Deși prețurile sunt mult mai ridicate, hotelurile all inclusive sunt cele mai căutate și primele vândute. În iulie și august, cele mai aglomerate luni pe litoralul autohton, nu se mai găsesc locuri în unitățile din această categorie. Mai mult, în weekend-uri și în perioadele în care sunt evenimente pe litoral precum festivaluri și concerte, sunt epuizate locurile de cazare pe toate categoriile de clasificare, de la 2 la 5 stele. În vârf de sezon, adică în perioada 20 iulie-20 august, cu siguranță unitățile de cazare de pe litoral vor fi insuficiente pentru a acoperi cererea din piață”, arată Loredana Stanciu, managerul Departamentului Turism Intern din cadrul Christian Tour.
Ca urmare a introducerii tichetelor de vacanță, hotelierii care în mod normal ar fi vândut pachete de o valoare mai mică decât cea a tichetului (1.450 de lei) au mărit tarifele prin adăugarea obligatorie a unor servicii care, în alți ani, erau opționale.
“De exemplu, hotelierii au introdus obligativitatea la un anumit tip de masă, obligativitatea unui număr minim de nopți, astfel încât nu pot spune că au mărit tarifele, ci au folosit această măsură pentru a-și vinde serviciile conexe cazării, venind în întâmpinarea turiștilor cu pachete speciale”, mai spune managerul din cadrul Christian Tour.
Valoarea medie a unui pachet turistic în vârf de sezon este de 2.240 de lei/cameră, iar pentru hotelurile all inclusive cu aproximativ 70% mai mare, respectiv 3.800 de lei/cameră. Prețul mediu crește în această perioadă, chiar și la hotelurile care nu au sistem de masa all inclusive.