Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID a anunțat situația persoanelor imunizate în ultimele 24 de ore și reacțiile adverse pe care le-au avut acestea în urma administrării vaccinului. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, în ultimele 24 de ore au fost vaccinate 25.396 de persoane.
Câte persoane au fost imunizate până în prezent?
Dintre persoanele vaccinate în ultima zi, 16.167 au primit o doză, iar 9.229 – două doze. Până în prezent au fost imunizate 571.091 de persoane. Dintre acestea, 469.786 cu o doză, iar 101.305 cu două doze. La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 140 reacţii comune şi minore, dintre care 23 de tip local şi 117 generale.
Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.737 de reacţii comune şi minore, dintre care 447 reacţii de tip local cu durere la locul injectării, – 1.290 reacţii generale – febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie. Nouă reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.
S-a produs o modificare în sistem. Cei de la Ministerul Sănătăţii au anunţat câte vaccinuri au fost făcute în ultimele 24 de ore. De asemenea, aceştia au anunţat şi o schimbare importantă. Se modifică raportul zilnic despre evoluţia pandemiei. “De astăzi raportul zilnic despre evoluția pandemiei COVID-19 se schimbă. Acum cu mai multe date și mai ușor de înțeles.
În ultima zi s-au infectat 2 677 de oameni și s-au vaccinat 37 604 de oameni. Om cu om #OprimPandemia”, spun cei de la Ministerul Sănătăţii într-o postare pe o reţea de socializare.
Mesajul lui Vlad Voiculescu
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că dacă ar fi permis doar vârstnicilor și bolnavilor cronici să se vaccineze în etapa a doua, atunci ar fi existat destule persoane care ar fi spus că sunt foarte bolnavi. El a anunțat că va sancționa coordonatorii centrelor de vaccinare care imunizează “un amic, vecin”.
“Legea se încalcă și acum și nu se falsifică acte. Ceea ce am găsit noi că s-a întâmplat este că s-au dus și, la mica înțelegere, fără să facă un dosar falsificat sau vreun document de genul acesta, pur și simplu s-au dus și pe baza unei prietenii – nu vreau să presupun altceva – și-au făcut vaccinul. Lucrul ăsta este într-un fel anume.”, a spus ministrul.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea