Dozele de vaccin produse de compania Pfizer și BioNTech au ajuns la București marți dimineața, în jurul orei 5,00, după ce inițial trebuiau să ajungă luni. Amânarea a avut loc din cauza vremii nefavorabile din Germania.
Astfel, un număr de 128.700 doze de vaccin Pfizer au ajuns la Bucureşti, informează marţi dimineaţa platforma ROvaccinare.
Tranşa alocată pentru Bucureşti, Constanţa, Craiova, Braşov şi Iaşi a ajuns în jurul orei 5,00, pe Aeroportul Otopeni, precizează sursa citată. În jurul orei 10,30, 35.100 doze vor ajunge pe aeroporturile din Cluj-Napoca şi Timişoara.
Conform calendarului de livrare, următoarea tranşă de vaccin de la Pfizer va sosi pe data de 15 februarie.
Florin Cîțu : Dozele de vaccin nu au putut ajunge în România
Prim-ministru României, Florin Cîțu, a anunțat că dozele de vaccin Pfizer/BioNTech programate luni nu au putut ajunge deocamdată în România din cauza vremii nefavorabile din Germania. “Am vorbit şi cu Ministerul Apărării Naţionale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze”, a afirmat premierul, precizând însă că nu va fi necesară reprogramarea persoanelor pentru rapel.
“Vaccinul nu a mai putut ajunge la această oră, s-ar putea să ajungă în timpul zilei de astăzi. Ori astăzi, ori mâine, monitorizăm situaţia. Dacă nu, am vorbit şi cu Ministerul Apărării Naţionale dacă avem noi posibilitatea să aducem aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum, sunt doze de rapel, suntem ok în perioada următoare, nu este nicio problemă, nu se reprogramează nimeni”, a anunţat, luni, într-o declaraţie de presă, premierul Florin Cîţu.
Acesta a precizat şi că programările pentru vaccinul AstraZeneca, al treilea aprobat în Uniunea Europeană, vor începe în 10 februarie. “
AstraZeneca vom primi în această lună aproape 800.000 de doze, începem de pe 10 programările pentru AstraZeneca. Vom face prima vaccinare, nu vom păstra rapelul, rapelul pentru AstraZeneca este peste 2 luni de zile, deci încă 800.000 de persoane vor fi programate. Nu văd o problemă”, a mai precizat premierul.
Florin Cîţu susţine că merge foarte bine campania de vaccinare. “Bineînţeles că sunt probleme pe termen scurt, care nu depind de noi, dar eu zic ca ne-am adaptat foarte bine la situaţie”, a mai afirmat Cîţu.
A opta tranşă de vaccin Pfizer BioNTech, care constă în 163.800 doze, ar fi trebuit să ajungă, luni dimineaţă, în ţară, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj Napoca şi Timişoara. Aeronava nu a putut însă decola din cauza condiţiilor meteorologice din Germania.