Decizie radicală în Grecia, în ceea ce priveşte vaccinarea!

Grecia începe vaccinarea cu a patra doză anti-COVID! Ce persoane vor primi serul?

Marţi, 11 ianuarie, autorităţile sanitare din Grecia au aprobat administrarea dozei cu numărul 4 din vaccinul anti-COVID-19.

A patra doză de vaccin împotriva coronavirusului va fi administrată, la acest moment, numai persoanelor din grupele de risc și celor care suferă de boli cronice grave.

Este vorba despre pacienții cu boli hematologice și oncologice care urmează tratament, persoanele care primesc medicamente imunosupresoare, primitorii de transplant și pacienții cu boli reumatismale sau insuficiență renală.

Prima ţară din lume care a aprobat vaccinarea cu cea de-a patra doză a fost Israelul, în luna decembrie a anului trecut. Guvernul de la Atena urmează acum acest exemplu, cu toate că numeroase voci au avertizat că nu există deocamdată date care să susţină necesitatea celei de-a patra doze, scrie Politico.eu.

Potrivit Comitetului Naţional de Vaccinare din Grecia, doza cu numărul patru va fi administrată la 3 până la 6 luni după cea de-a treia doză.

Până la acest moment, nu s-a discutat despre vaccinarea cu cea de-a patra doză şi pentru restul populaţiei, afirmă Marios Themistocleous, secretar general în cadrul Ministerului grec al Sănătăţii. El a adăugat, pentru un post de televiziune, că speră că nu va fi nevoie de acest lucru.

Agenţia Europeană pentru Medicamente nu este de acord, la acest moment, cu doza a patra

Decizia luată de autorităţile sanitare de la Atena a venit în aceeaşi zi în care EMA (Agenţia Europeană pentru Medicamente) a transmis că are îndoieli cu privire la necesitatea unei a patra doze de vaccin, subliniind că, deocamdată, nu există date care să susțină această abordare.

“În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgenţă, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a precizat Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor din cadrul EMA, într-o conferinţă de presă.

O strategie de a administra un rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor şi de a duce la oboseală în rândul populaţiei, a mai spus oficialul EMA.