Vaccinare obligatorie anti-COVID, la doi paşi de România. Cine refuză plăteşte amenzi usturătoare

vaccin covid-19 coronavirus

SURSA FOTO: Dreamstime

Confruntată cu o nouă explozie a infectărilor cu COVID-19, dar şi cu o rată de vaccinare ce depăşeşte cu puţin 60%, această ţară europeană a decis să impună vaccinarea obligatorie pentru persoanele trecute de o anumită vârstă. Anunţul a fost făcut chiar marţi, 30 noiembrie.

Vaccinare obligatorie impusă de autorităţi! Se întâmplă la doi paşi de România.

Grecia introduce vaccinarea obligatorie, dar şi amenzi pentru cei care nu se conformează. Ce grupă de vârstă e vizată?

Marţi, 30 noiembrie, Grecia a anunţat oficial că toţi cetăţenii cu vârsta mai mare de 60 de ani vor fi obligaţi să se vaccineze.

Grecia se confruntă cu o creştere serioasă a infectărilor cu coronavirus, astfel că autorităţile de la Atena au decis să impună această măsură drastică, transmite agenţia Reuters.

Persoanele de peste 60 de ani care refuză să se vaccineze în continuare vor fi amendate cu 100 de euro în fiecare lună în care nu se vaccinează. Totul se va întâmpla peste doar câteva săptămâni, începând cu data de 16 ianuarie, au precizat autorităţile elene.

Mesajul ferm al premierului Kyriakos Mitsotakis

„Ne concentrăm eforturile asupra protecției concetățenilor noștri și din acest motiv vaccinarea lor va fi obligatorie de acum înainte.

Grecii cu vârsta de peste 60 de ani care nu au fost vaccinați trebuie, până la 16 ianuarie, să își facă o programare pentru prima doză, altfel vor fi sancționați cu o amendă administrativă de 100 de euro în fiecare lună”, a declarat, marţi, premierul Kyriakos Mitsotakis în timpul unei şedinţe a Guvernului.

În acest moment, rata de vaccinare în Grecia, ţară cu 11 milioane de locuitori, este de circa 63%. În ultimele săptămâni, speriaţi de numărul mare de cazuri de infectare cu COVID-19, grecii au început să se programeze în număr mai mare pentru vaccinare.

Aproape 1 milion de infectări şi peste 18.000 de morţi de la debutul pandemiei

În luna noiembrie, Grecia a înregistrat cote record ale cazurilor noi de infectare cu coronavirus. În total, de la debutul pandemiei, Atena a raportat 931.183 de cazuri de COVID-19 şi 18.067 de decese.

Tot luna aceastea, Guvernul a decis să interzică accesul persoanelor nevaccinate în toate spaţiile închise, inclusiv în restaurante, cinematografe, muzee și săli de sport. Măsura se aplică chiar şi celor care pot prezenta un test negativ COVID.