Vaccinare obligatorie în România? Valeriu Gheorghiță a spus-o clar: Se face cu vaccinuri autorizate
Valeriu Gheorghiță a precizat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că vaccinarea anti-COVID nu este obligatorie în România și că nici nu s-a pus problema de așa ceva. El a reiterat că vaccinarea anti-coronavirus este gratuită și voluntară.
”Nu e cazul de acest lucru, nici nu a fost pusă în discuție, vreodată, în România. Vaccinarea este gratuită, voluntară și se face cu vaccinuri autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului. ”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Ce spune Curtea Euroepană a Drepturilor Omului (CEDO)
După ce mai mulți părinți din Republica Cehă au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru că li s-a refuzat înscrierea la grădiniță a copiiilor pentru că nu erau vaccinați, CEDO a precizat că vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică. Menționăm, totuși, că CEDO nu a făcut referire la vaccinarea anti-COVID, ci la vaccinare în general.
”Politica vaccinării urmăreşte obiective legitime de protecţie a sănătăţii şi a drepturilor celorlalţi prin faptul că ea îi protejează atât pe cei care sunt vaccinaţi, cât şi pe cei care nu se pot vaccina din motive medicale”, subliniază CEDO.
Hotărârea CEDO ”constată un consens general asupra efectelor benefice ale vaccinării, care nu sunt puse în discuţie de efecte secundare inevitabile, odată ce există un control ştiinţific strict”, apreciază el.
Curtea susţine, în opinia sa, ”principiul solidarităţii sociale care poate justifica impunerea vaccinării tuturor, inclusiv celor care se simt mai puţin ameninţaţi de boală, atunci când este vorba despre protejarea persoanelor mai vulnerabile”.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea