Statele Unite înăspresc legislaţia anti-COVID!
Toţi elevii mai mari de 12 ani din Los Angeles, obligaţi să se vaccineze
S-a decis că toţi elevii cu vârste de 12 ani sau mai mari din Los Angeles vor trebui să se vaccineze împotriva noului coronavirus, altfel nu mai pot participa fizic la cursuri. Este cea mai dură legislaţie anti-COVID din SUA în acest moment.
Decizia a fost luată joi, 9 septembrie, de către Consiliul Los Angeles USD (Unified School District). 630.000 de elevi, care iau parte la activitățile sportive și extracuriculare, vor trebuie vaccinaţi obligatoriu până la sfârșitul lunii octombrie, alții urmând a fi vaccinați până la 19 decembrie.
Elevii care nu au o dovadă a vaccinării împotriva COVID-19 nu vor putea veni fizic la cursuri, începând cu data de 11 ianuarie, prima zi după vacanța de iarnă. Ei vor putea totuşi să învețe online, în programul independent de studiu LAUSD, notează Toronto Star, potrivit Gândul.
“COVID-19 suferă mutații, se transmite între elevi”
“Nu dorim să încălcăm drepturile nimănui. (…) Această acțiune este menită să ne ajute să ne facem meseria, să aducem copiii în siguranță la școală”, afirmă Monica Garcia, membru al consiliului școlar.
Această decizie vine după ce şi profesorii au fost obligaţi să se vaccineze împotriva coronavirusului.
“COVID-19 suferă mutații, se transmite între elevi și vaccinurile reprezintă cea mai bună linie defensivă împotriva răspândirii virusului”, a declarat preşedintele United Teachers Los Angeles, Cecily Myart-Cruz.
Evident, mulţi părinţi au criticat reglementări LAUSD, afirmând că ei trebuie să decidă pentru copiii lor şi nu altcineva.
Biden: Am fost răbdători, dar totul are o limită
Joi, preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a vorbit despre noile măsuri ce vor fi impuse de adminstraţia sa. Toţi angajații din companiile publice vor trebui să se vaccineze, urmând să fie luate măsuri similare și în cazul celor private.
“Mesajul meu este: Ce mai așteptăm? Ce mai doriți să vedeți? Am fost răbdători, dar totul are o limită. Orice refuz ne costă pe noi, așadar, vă rog, faceți ceea ce este corect”, a spus Joe Biden despre americanii care refuză încă să se vaccineze.
Sursa foto: Dreamstime