Vaccinarea a devenit obligatorie în această țară. Se aplică cetățenilor cu vârsta peste 18 ani. Măsura a intrat în vigoare
Agenția rusă Interefax informează că vaccinarea obligatorie a fost decretată începând de azi. Populația a fost informată cu privire la acest aspect prin intermediul unui comunicat de presă din partea comitetului guvernamental tadjik.
„Vaccinarea împotriva coronavirusului este obligatorie pentru cetăţenii de peste 18 ani”, se menţionează într-un comunicat difuzat sâmbătă de comitetul guvernamental tadjik, creat pentru a stopa propagarea COVID-19, a informat din Duşanbe agenţia rusă Interfax.
Ce vaccinuri se folosesc
Autorităţile din ţara din Asia Centrală, cu 9,3 milioane de locuitori şi unde campania naţională de vaccinare pentru persoanele care au împlinit 18 ani a început la 25 iunie, au subliniat că vaccinul este gratuit.
În Tadjikistan sunt folosite în prezent două vaccinuri anticoronavirus: AstraZeneca şi CoronaVac.
Potrivit cifrelor oficiale, Tadjikistanul a înregistrat 13.548 de cazuri confirmate de coronavirus şi 92 de decese asociate bolii.
Un nou studiu pentru vaccinul CoronaVac
Un nou test clinic realizat în China – prezentat marţi de revista The Lancet – sugerează că vaccinul CoronaVac împotriva COVID-19 este „sigur” pentru copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani şi induce un puternic răspuns imunologic, relatează EFE.
Testul, realizat pe 550 de minori, a demonstrat că peste 96 % dintre aceşti copii şi adolescenţi care au primit cele două doze ale acestui vaccin produs de Sinovac au generat anticorpi împotriva SARS-CoV-2.
Potrivit studiului, reacţiile au fost uşoare sau moderate şi simptomul cel mai comun a fost durerea resimţită la locul injecţiei.
„Copiii şi adolescenţii fac de obicei o formă uşoară sau asimptomatică de COVID-19 comparativ cu adulţii, totuşi un mic număr dintre ei ar putea dezvolta o formă mai severă”, a declarat expertul chinez Qiang Gao, de la Sinovac Life Sciences (China).
El a precizat că minorii ar putea de asemenea transmite virusul altor persoane. „Descoperirile noastre despre CoronaVac au arătat că vaccinul este bine tolerat şi a indus un răspuns imunologic încurajator”, a precizat Qiang Gao.
Testele din prima fază au fost realizate în mod aleator pe 72 de minori sănătoşi din Zanhuang (China) între 31 octombrie şi 2 decembrie 2020.
Sursa foto: Dreamstime