Vaccinarea anti-covid, devine obligatorie? Decizie drastică pregătită de Belgia

Sursă: Dreamstime

Pandemia de coronavirus generează îngrijorări la nivel înalt, în contextul în care campaniile de vaccinare nu evoluează deloc în modul în care autoritățile și-ar fi dorit. În acest sens, mai multe țări europene pregătesc deja să impună reguli conform cărora vaccinarea anti-covid să devină obligatorie.

Belgia se numără printre țările care iau în calcul să impună vaccinarea anti-covid obligatorie. Anunțul a fost făcut de premierul belgian Alexander De Croo. Într-un interviu acordat cotidianului De Zondag, citat de politico.eu. el a subliniat faptul că ia considerare introducerea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19, având în vedere situația actuală îngrijorătoare.

De menționat este faptul că socialiştii francofoni, care fac parte din coaliţia guvernamentală condusă de Alexander De Croo, solicitaseră introducerea obligativităţii vaccinării anti-COVID-19 în Belgia, dar şeful executivului federal a calificat o asemenea măsură drept ”lene politică”.

Acum însă, premierul liberal al Belgiei și-a schimbat părerea, subliniind faptul că situaţia din secţiile de terapie intensivă îl determină să-şi reconsidere poziţia. Totodată, el a subliniat faptul că doar în acest mod se poate evita o adevărată catastrofă.

”Impactul unui grup relativ mic asupra sistemului nostru de asistenţă medicală este prea mare. Nu putem permite să se întâmple acest lucru. Keynes, un economist britanic, a spus cândva: ‘Când faptele se schimbă, mă răzgândesc’. Argumentele bune mă pot convinge”, a declarat premierul belgian.

Totodată, oficialul belgian a mai adăugat că toată populația trebuie vaccinată, iar în cazul în care o lege care prevede vaccinarea obligatorie va duce la îndeplinirea obiectivului, atunci este luată în calcul.

”Obiectivul este clar: trebuie să vaccinăm pe toată lumea. În cazul în care calea vaccinării obligatorii poate ajuta, atunci aş dori să o iau în calcul. Cu toate acestea, un guvern nu poate decide de unul singur acest lucru. Această dezbatere trebuie să aibă loc în parlament”, a adăugat el.

Vaccinarea rămâne singura soluție

De menționat este faptul că precizările premierului belgian vin în contextul în care numărul pacienţilor de COVID-19 internaţi în spitalele din Belgia a scăzut duminică sub 2.000 pentru prima dată de la începutul lunii noiembrie, dar autorităţile spun că se aşteaptă o nouă creştere din cauza răspândirii variantei Omicron a SARS-CoV-2.

La rândul ei, Austria deja a anunțat că va impune vaccinarea obligatorie. Ministerul austriac al Sănătății a elaborat deja prima lege care ar trebui să introducă vaccinarea obligatorie în țară, în baza căreia sunt vizibile primele detalii de implementare.

Totodată, Executivul austriac își dorește ca începând cu data de 16 martie, vaccinarea împotriva virusului covid să fie obligatorie pentru toți angajații din spitale, azilurile de bătrâni și alte instituții de sănătate. Reuters scrie că proiectul de lege mai prevede că personalul care lucrează în instituțiile menționate va trebui să dovedească că până la 15 martie a fost vaccinat sau că s-a vindecat de coronavirus, respectiv să prezinte adeverința medicală dacă nu se poate vaccina.