„Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece și prin al doilea. Suntem o rată dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem.
Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu”, a declarat Nelu Tătaru într-un interviu care va fi difuzat sâmbătă la Digi24.
Recomandarea făcută de ministrul Sănătății
„Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă.
A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a adăugat acesta.
Eradicarea unei maladii
„Tot ce a însemnat vaccinarea obligatorie pentru bolile pe care le știm, sunt total de acord. Uitați-vă în plan mondial, ne bucurăm că am eradicat o maladie.
Gândiți-vă că ne întoarcem în timp, la reapariția maladiei într-o anumită populație, fără posibilitatea acestor vaccinuri. I-aș explica foarte clar că înseamnă să te joci cu viața unui copil, cu o patologie pe care n-o poți controla”, a spus Nelu Tătaru.
Sursă foto INQUAM Octav Ganea