S-a dat startul la vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani. Acest proces a început, miercuri, în centrele care administrează doze de la compania Pfizer. În Sectorul 4 însă, la centrul deschis în incinta mallului Grand Arena, personalul invoca lipsa dozelor pentru a-i trimite pe copiii programați miercuri dimineață la un centru mobil. Este vorba centrul mobil care va fi deschis la prânz de către primarul Daniel Băluță și președintele Comitetului național pentru campania de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Probleme mari la centrul de la Grand Arena. Miercuri dimineață erau mai mai multe persoane venite la vaccinare pe baza programărilor. Acestea erau primite în ordinea sosirii. La momentul la care a venit rândul unei adolescente de 12 ani, personalul le-a spus părinților că „nu prea sunt doze suficiente”, astfel că minorii trebuie să meargă la centrul mobil din zona Tineretului care va fi deschis miercuri, special pentru copii.
Având în vedere că prezentarea la centrul din Grand Arena era făcută pe baza unei programări, medicul coordonator a acceptat în cele din urmă vaccinarea adolescentei, însă după ce a dat un telefon pentru a obține acordul.
Contactată în legătură cu această situație, șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP) București, Oana Nicolescu, a declarat potrivit G4media, că în București nu există vreo problemă în administrarea cu doze de vaccin și că niciun centru nu a semnalat astfel de probleme.
Explicațiile oferite de DSP
„Mai mult, o astfel de problemă nu ar putea să apară dimineața. Dacă pe parcursul unei zile se prezintă într-un centru un număr mai mare de persoane pentru a fi vaccinate, după ce coordonatorul centrului solicită suplimentarea dozelor, în maximum o oră acestea ajung în centru”, a subliniat șefa DSP. Oana Nicolescu a precizat și că nu sunt motive pentru care să fie invocată lipsa dozelor doar în cazul minorilor.
Centrul din zona Tineretului unde erau direcționați minorii pentru vaccinare este un centru mobil care va fi deschis miercuri la ora 13.00 în parcul Lumea Copiilor în prezența primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, și a președintelui Comitetului național pentru vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
Informația a fost făcută chiar de către primarul Băluță pe Facebook.
„În mai puțin de trei ore deschidem primul centru mobil de vaccinare pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani. Vă așteptăm, așadar, începând cu orele 13.00, în parcul Lumea Copiilor (zona rotondă). La deschidere îl vom avea alături de noi și pe col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19″, a scris acesta.
Sursă foto: Dreamstime