Odată cu aprobarea de către CDC a vaccinării copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, părinții încep să resimtă o ușurare și o rază de speranță pentru viitorul familiilor lor. Conform BioNTech/Pfizer, vaccinul destinat grupei de vâstă 5-11 ani este bine tolerat și provoacă un răspuns imun stabil.
La subiecții testați s-ar fi constatat o reacție imună comparabilă cu cea a tinerilor între 16 și 25 de ani.
Se întrevede o cale de ieșire din pandemie
Încă nu a fost aprobat un vaccin pentru copiii sub 5 ani, dar pentru cei 28 de milioane de copii cu vârsta cuprinse între 5 și 11 ani din SUA și pentru părinții lor se întrevede o cale de ieșire din pandemie. Unii plănuiesc vacanțe pe care au evitat să le facă în această perioadă. Alții așteaptă cu nerăbdare să revină la obiceiuri ale copilăriei, care au dispărut odată cu pandemia: antrenamente de softball sau meciul de baschet lângă bloc.
„Putem să ne dăm seama că așa am putea să ne întoarcem la o nouă normalitate”, crede Karen Bucher, care s-a trezit la prima oră pentru a asigura o programare de vaccinare pentru fiica sa, Margot, în vârstă de 8 ani, scrie Today.com.
Chris Ware, tatăl a trei copii de 7, 9 și 11 ani, spune că se va simți mai ușurat în fiecare dimineață când își lasă copiii la școală. Școala nu a impus obligativitatea purtării măștii, așa că pînă mai ieri Ware se temea pentru sănătatea micuților.
„Nu mi-am dat seama cât de mult stres am acumulat în această perioadă pînă nu am auzit că îi pot vaccina pe cei mici”, spune și Krishna Mudumbi, un om de știință care locuiește în Wethersfield, Connecticut, tatăl a doi copii, de 7 și 8 ani.
Nu doar părinții se simt mai ușurați
Nu doar părinții vor simți efectul vaccinării copiilor mai mici. În multe case, vestea este una bună și pentru frații mai mari, care au fost deja vaccinați. Amy Eklund, din nordul Alabamei, este mama a trei copii, dintre care doi au fost suficient de mari pentru a se vaccina. Acum și băiețelul său mai mic, Aaron, în vârstă de 10 ani, a fost programat pentru vaccin.
Iar vestea este bună pentru frații lui Aaron: sora sa, Hannah, de 13 ani, a fost vaccinată cu aproape șase luni în urmă și a vrut să participe la corul școlii, dar pentru că Aaron nu era vaccinat, mama s-a temut că l-ar putea infecta pe cel mic. „Pentru mine, este acum emoție, fericire și ușurare că, în sfârșit, am făcut-o!”, spune Amy Eklund.