„Vacinul trebuie să fie opțional, dar recomand vaccinarea, pentru că sunt doar 2 căi prin care ne putem imuniza: fie făcând boala, fie prin vaccinare.
Dar văzând efectele groaznice pe care le dă boala, fie că ne raportăm la numărul de decese raportate zilnic, fie că vedem starea celor ajunși în stare gravă la ATI și care așteaptă să se vindece, cred că vaccinarea este alternativa cea mai eficientă și recomandarea este să facem vaccinul, tocmai pentru siguranța pe care ne-o dă. Trebuie să înțelegem că este luptă pe care o dăm cu un inamic nevăzut și nu este numai lupta noastră, a românilor, ci una la nivelul întregii planete”, a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.
Ce se întâmplă cu vaccinul anti-COVID
Liberalul Cristian Bușoi a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a început revizuirea continuă pentru un nou vaccin împotriva COVID-19.
„Vaccinul este cunoscut sub numele de mRNA-1273 și este dezvoltat de Moderna Biotech Spain, SL (o filială a Moderna, Inc.), potrivit datelor pe care le-am primit de la EMA ca responsabil al Parlamentului European în relația cu Agenția”, a scris. Bușoi.
“Revizuirea continuă” este unul dintre instrumentele de reglementare care permite Agenției evaluarea rapidă a unui tratament promițător în timpul urgențelor de sănătate publică, cum ar fi actuala pandemie COVID-19.
„Decizia EMA a demara procedura pentru vaccinul produs de Modena se bazează pe rezultatele preliminare din studiile non-clinice și din studiile clinice timpurii la adulți, care sugerează că vaccinul declanșează producerea de anticorpi și celule T (celule ale sistemului imunitar) care vizează virusul.
Studii clinice la scară largă care implică câteva mii de oameni sunt în curs de desfășurare, iar rezultatele sunt așteptate în curând, conform darelor pe care le-am primit de la Agenție.
Este al treilea vaccin împotriva COVID-19 pentru care EMA începe revizuirea continuă, după ce luna trecută a demarat această procedură pentru produse similare dezvoltate de Astrazeneca – Oxford University și Pfizer – BioNTech.
Revizuirea continuă pentru toate vaccinurile va continua până când sunt disponibile suficiente dovezi pentru a susține o cerere oficială de autorizare de introducere pe piață, mai precizează EMA”, a conchis europarlamentarul PNL.
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunțat, în trecut, că ar putea aproba trei vaccinuri anti-COVID la începutul anului viitor, potrivit Reuters.
„Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021, ar putea exista trei vaccinuri aprobate de EMA. Dar totul trebuie să meargă bine”, a declarat directorul executiv, Guido Rasi. Cu toate acestea, sosirea vaccinului ar fi doar „începutul sfârșitului pandemiei, nu sfârșitul”, a avertizat el. În opinia sa, ar fi foarte dificil, dacă nu chiar imposibil, să fie vreun vaccin pregătit pentru utilizare anul acesta.
Sursă foto: Inquam Photos / Alex Nicodim