Federația Rusă ar putea deveni prima națiune din lume care a finalizat cu succes studiile clinice ale unui vaccin împotriva Covid-19. Elena Smolyarchuk, cercetător șef la Centrul universitar Sechenov din Moscova, a confirmat că datele demonstrează eficacitatea și siguranța vaccinului candidat și că voluntarii cărora le-a fost administrat pe cale intramusculară vor fi externaţi între 15 și 20 iulie. Persoanele care au luat parte la experiment, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani și care au participat împărțiți în două grupuri de 18 și 20 de persoane, vor fi monitorizați timp de șase luni. Se pare că testele ar fi avut loc la Spitalul Militar Burdenko, iar siguranța și eficacitatea vaccinului ar fi fost testate anterior pe animale mici și mari. Potrivit Ministerului Apărării, raportat de Tass, „voluntarii primului și celui de-al doilea grup au un răspuns imun după inocularea vaccinului împotriva coronavirusului”.

 Îndoielile comunității internaționale

Știrile de la Moscova au fost întâmpinate cu scepticism de către comunitatea internațională. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat, pe 7 iulie, că vaccinul dezvoltat în Rusia s-ar afla de-abia în prima fază a testării și că pentru a putea fi considerat sigur, ar mai fi nevoie de alte 3-4 faze. Conform rapoartelor OMS, doar două dintre cele douăzeci și unu de potenţiale vaccinuri ar fi ajuns într-un stadiu avansat al procesului: cel al companiei chineze Sinovac și cel dezvoltat de Universitatea din Oxford și AstraZeneca. Numărul redus al participanţilor la experimente, care potrivit OMS, ar trebui să fie de cel puțin 100 în a doua fază de testare și de câteva mii în a treia, a suscitat alte îndoieli, la fel ca și perioada de timp necesară, doar o lună pentru a finaliza procesul.

 Posibile implicații interne și externe

Alexander Gintsburg, directorul Institutului de Epidemiologie și Microbiologie Gamalei, care a dezvoltat vaccinul, a declarat că vaccinul ar putea începe să fie utilizat de civili la mijlocul lunii august și că ar putea fi produs pe scară largă începând cu luna septembrie. O declarație senzațională care, dacă ar fi confirmată de fapte, ar putea modifica imaginea luptei împotriva coronavirusului la nivel mondial. Cursa pentru găsirea vaccinului nu are doar scopuri științifice, ci și implicații politice importante, iar o eventuală victorie a Moscovei în acest domeniu, ar avea repercusiuni enorme asupra relațiilor internaționale, crescând enorm prestigiului Federației Ruse. Comunitatea internațională ar avea o datorie de recunoștință față de Moscova, iar acest lucru ar permite Kremlinului să acționeze cu o mai mare libertate în diverse zone. În primul rând în Crimeea și Donbass, unde contrastele cu Kievul continuă să fie marcante și în al doilea rând în Orientul Mijlociu, unde Federația Rusă încearcă să-și extindă sfera de influență exploatând Siria ca bază de sprijin. Cadrul intern și economia ar beneficia și ele: estimările vorbesc, de fapt, despre un produs intern brut în cădere liberă în 2020 (-6 la sută), un buget de stat în deficit, tot din cauza prăbușirii prețului petrolului, șomajul a crescut şi el ajungând la 6,1 la sută în mai 2020, față de 4,5 la sută din 2019, iar moneda naţională s-a depreciat destul de mult. 

Rusia se numără printre ţările cele mai afectate de Covid-19: numărul total al cazurilor înregistrate este de aproape 740 de mii, în timp ce peste 11 mii de oameni și-au pierdut viața din cauza bolii. Tocmai din acest motiv și mai ales pentru că orice ştire privind noi descoperiri medicale poate avea repercusiuni puternice asupra așteptărilor și asupra vieții multor persoane, este necesară maxima prudență. Ministrul Sănătății, Mikhail Murashko, a asigurat totuși că vaccinarea împotriva infecției cu coronavirus va fi voluntară și, prin urmare, va fi efectuată numai cu acordul cetățeanului în cauză.