Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, urmează să se vaccineze marţi împotriva COVID-19, însă serul cu care acesta va fi imunizat va rămâne un secret.
Kremlinul nu vrea să dezvăluie cu ce vaccin se va imuniza Putin: Toate trei sunt absolut de încredere şi eficiente
Anunţul a venit chiar din partea Kremlinului, care a comunicat astăzi, 23 martie, că nu dezvălui cu care dintre serurile fabricate în Rusia împotriva noului coronavirus va fi vaccinat preşedintele Vladimir Putin în cursul zilei, notează agenţia Reuters.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului: „În mod deliberat nu spunem ce vaccin va primi preşedintele, remarcând că toate cele trei vaccinuri ruseşti sunt absolut de încredere şi eficiente.”
Peskov a mai precizat că Vladimir Putin, care şi-a anunţat luni intenţia de a se imuniza, va fi vaccinat probabil în cursul serii de marţi şi va primi unul din cele trei seruri de fabricaţie rusească.
Preşedintele rus nu se va vaccina în faţa jurnaliştilor
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a subliniat că liderul de la Kremlin a făcut deja foarte multe pentru a promova vaccinurile ruseşti, dintre care cel mai cunoscut este Sputnik V.
În plus, Moscova a mai acordat autorizare de urgenţă altor două vaccinuri de producţie internă, EpiVacCorona şi CoviVac.
Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a mai declarat că preşedintelui Vladimir Putin nu agreează ideea de a fi vaccinat în faţa camerelor de luat vederi.
Critici dure la adresa comisarului european însărcinat cu Piaţa Internă
Vladimir Putin a denunţat, luni, declarațiile „ciudate” ale comisarului european însărcinat cu Piaţa Internă, Thierry Breton, care a declarat că Uniunea Europeană nu are nevoie de vaccinul rusesc Sputnik V. Putin a promis să se vaccineze marţi, după ce peste două milioane de ruşi s-au vaccinat cu a doua doză.
„Noi nu obligăm pe nimeni să facă ceva (…), dar ne întrebăm ce interese apără aceşti oameni – ale întreprinderilor farmaceutice sau ale cetăţenilor europeni?”, a tunat Putin într-o reuniune, transmisă în direct de televiziuni.