Vaccinul Pfizer va putea fi administrat și copiilor între 12 și 15 ani. EMA și-a dat acordul, iar România a anunțat, prin vocea ministrului Sănătății, că dorește să înceapă cât mai curând posibil injectarea adolescenților.
Vaccinul Pfizer va putea fi administrat și copiilor între 12 și 15 ani, în urma deciziei anunțate de Agenția Europeană a Medicamentului – EMA.
Producătorul susține că pentru această grupă de vârstă eficacitatea serului este de 100%, așa cum reiese dintr-un test clinic efectuat în SUA, desfășurat pe mai mult de 2.500 de adolescenți.
Vaccinul Pfizer va putea fi administrat și copiilor între 12 și 15 ani. Eficacitate de 100%
Marco Cavaleri, șeful comisiei de amenințări biologice și strategie de vaccinare a anunțat că EMA a aprobat folosirea vaccinului Pfizer pentru copiii care au între 12 și 15 ani.
Este, așadar, primul vaccin anti-COVID care obține aprobarea EMA în vederea vaccinării adolescenţilor în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE).
Până acum, vaccinul era autorizat pentru vaccinarea persoanelor în vârstă de peste 16 ani.
Laboratoarele Pfizer și BioNTech au transmis, pe 31 martie, că vaccinul pe care l-au produs are o eficienţă de 100% la adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani.
România așteaptă unda verde de la autoritatea europeană
Anunțul a fost făcut după aflarea rezultatelor unui test clinic în faza 3, asupra a 2.260 de adolescenţi, în Statele Unite, conform alephnews.ro.
De asemenea, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a anunțat, joi, că așteaptă decizia EMA în ceea ce privește vaccinarea copiilor, iar dacă această decizie va primi undă verde, atunci România va începe vaccinarea minorilor cât de repede posibil.
”Aşteptăm cu nerăbdare decizia Asociaţiei Europene a Medicamentului, cât de repede posibil vom aproba şi noi şi vom începe vaccinarea la această grupă de vârstă. Evident că vaccinarea va avea nevoie şi de acordul informat al părintelui.
Sperăm să existe o cât mai mare colaborare cu părinţii şi cu medicii de familie aşa încât copii care nu neapărat suferă şi nu dezvoltă forme foarte severe, dar sunt un vector important de transmitere, să se vaccineze în număr cât mai mare”, a declarat Ioana Mihăilă.
Sursă foto: Dreamstime.